Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Am chef sa inchei anul acesta cu un text din categoria cea mai draga in prezent si anume JURNAL DE TATIC!
Parca ieri era revelionul de acum un an cand noi doi vorbeam cu burtica. Si uite ca de atunci si pana acum burtica a disparut si a aparut minunea. A fost superr faina emulatia aceea pe care am trait-o in preajma momentului nasterii lui Matei, cand o gramada de oameni mai mult sau mai putin cunoscuti, m-au felicitat pentru bebe. Imi aduc aminte ca erau unul dupa altul mesajele pe Twitter si comentariile, FAIN!
Dupa care am inceput odiseea, colicilor. Recunosc cat pot de sincer ca am fost tare norocosi. Nu a durat decat vreo luna, partea grea a acestei perioade. Dupa care a inceput partea care mi-a placut mie cel mai mult: RECUNOSTEREA persoanelor si a lucrurilor din jur. Era fascinant sa il vezi ca reactioneaza la intrarea in camera a unei persoane noi sau sa vede cum se misca perdeaua. sigur ca mai interesant din acest punct de vedere a fost prima data cand a plans dupa mine. Eu veneam de la servici, ii pupam si peel si pe mandra-mea, dupa care ma dezbracam si fugeam la masa. Ei bine in acea dupa amiaza, cand sa ies a inceput sa planga intinzand bratele cartre usa. Mi s-a rupt sufletul, cand l-am vazut asa suparatel, insa mi s-a umplut de fericire atunci cand l-am luat in brate si si-a culcat capul de umarul meu. A fost una din emotiile cele mai intense dupa momentul nasterii. Dupa care incet incet bebe a invatat sa prinda lucruri, iar acum deja “i se lipesc” toate de mana, de parca ar avea magnet. La momentul acesta se tine bine in picioare si se sprijina de tot ce gaseste. Presimt ca “mersul in doua”, ne va aduce in casa o mica tornada. Insa nu ne plangem, ca asta e mersul firesc al lucrurilor si prin asta au trecut si trec toti cei sunt parinti.
Gata aici inchei si va urez AN NOU FERICIT, cu tot ce vreti voi! Ne vedem la anul!
(Sursa imaginii Super BEBE)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
(N.B. Pentru cine nu stie deja Niculina e un Opel Astra din 1993, 1.4 cc, culoare alba )
Azi am chef sa va mai povestesc despre mandra mea motorizata, despre drumurile cu ea si despre sentimentele traite. Sigur ca poate ca par un mic disperat dupa masina mea, ca orice roman cu apartament la bloc, bautor de bere la pet si spargator de seminte la coltul strazii.

• Si incep cu un episod pe care il am in cap si vreau sa vi-l povestesc de mai bine de 2 ani. Drumul Dej – Baia Mare facut seara, acum 2 ani, imediat dupa ce mi-am luat Niculina pe o ploaie criminala. E interesant sa te simti tu ca sofer la limita “soferiei”, cu betivi pe marginea drumului, cu camioane cu busteni, care par ca se suie pe tine, cu vaci pe care le gasesti in mijocul drumului la ora 6-7 seara, in drumul lor de intoarcere de la pasune acasa. Si sigur ca probabil toate aceste lucruri ar fi trebuit sa imi sporeasca ura pentru Administratia Nationala a Drumurilor. Insa n-as fi chiar atat de hotarat in privinta asta, pentru ca la mine drumurile de acest gen au insemnat “scoala mea de soferi” cea mai tare, dupa ce mi-am luat carnetul. Pe drumurile astea am invatat care ii sunt limitele Niculinei in curbe, cu ce viteze pot aborda dealurile foarte inclinate si alte asemenea
• Nu pot sa nu aduc aminte si de drumurile mele la mama-soacra la Caracal si de cosmarul numit soseaua Bucuresti-Alexandria. Si asta a insemnat la inceput o scoala. Insa la momentul prezent nu m-as supara, daca ar aparea inceputul unei “autostrazi a Olteniei”, in care primul tronson sa fie Bucuresti – Alexandria. Nu de alta, dar de acum 3 ani de cand am ineput sa merg pe aici si pana acum au crescut constant tampitii care se cred “supermani” la volanul masinilor lor si e enervant. Mai ales in conditiile in care acum responsabilitatea mea ca sofer e dubla sau chiar tripla, avand in spate si pe bebe Matei
• Ma intreba cineva acum vreo 2 saptamani de ce nu ma bag intr-un mic leasing sau intr-un mic credit si nu imi iau omasina noua sau macar una rulata, ca totusi cei 16 anisori ai Niculinei mele, nu sunt ca la oameni. La 16 anisori ea nu descopera ciclul, placerea de a sta “calare” si orgasmele multiple. Ea acu e cam baba si incepe sa scartzaie din toate incheieturile, are rugina pe dedesubt, iar unele la varsta asta descopera “parcul rece” si coliva. In principiu recunosc ca mi-ar placea si mie una mai noua, mai ales din punct de vedere a optiunilor care iti fac viata mai usoara la condus (dezaburiri comandate electronic, sisteme de avertizare inteligente, calcuatoare de bord cu diverse functii si altele).Insa vedeti voi, odata cu ele vin si costuri la intretinere mai mari pe care nu mi le prea permit. Momentan PAMPERSII si LAPTICUL sunt prioritatile No. 1. Plus ca inginerul din mine inca gaseste placerea de a auzi cloncanitul rotilor dintate din cutia de viteze, pe care la astea noi nu ilmai auzi nici daca stai cu stetoscopul in urechi. E ceva din placerea unui mecanic care aude un angrenaj mecanic functionand si “gusta” din sunetul acela fin sau grosier!

P.S. Va provoc pe toti cei care citit sa lasati macar 2 vorbe despre “iubirile” vostre cu doua roti, ca un fel de multumire pentru faptul ca v-au plimbat tot anul 2009 in siguranta si cu amintiri placute!
Andrei
KIP IN TACI

Salut, eu sunt Iulia si scriu pe iYli.ro. As spune ca despre dragoste si flori si vant si bauturi fine, in vorbe filtrate cu atentie uneori (dar mult prea rar) si in altele scrise doar pentru ca le simt.

• Treaba asta cu simtitul este singulara si se trage de la tot ce am facut pana in momentul in care am hotarat sa imi scriu ideile pe un blog. Am umblat prin munti, am umblat prin lume, am cunoscut oameni in diferite experiente, m-am calmat, m-am enervat, am schimbat harta si tot asa
• Pana la urma am decis ca nu poti fi cea falsa, oricate injuraturi mi-as lua si oricat de feminina ar trebui sa fiu. Ca pana la urma feminitatea sta in calitatea arderii, nu in gramada de lemne adunate
• La sfarsitul lui 2009 am initiat Proiectul #CalatorinRomania , in incercarea de a nu uita cine suntem, dincolo de fitzele occidentale, de fuga de propria tara, in care simt ca ne aruncam cu totii
• Inainte de a merge sa cunoastem orice alta tara, ar trebui sa avem habar de istoria si locurile de unde venim



• Pana si salbaticii procedeaza inca asa, nu de alta dar treaba aia cu atacul ramane in picioare oricand, iar ca natie nu ai cum sa iti aperi identitatea nationala decat daca o cunosti
• V-am scris pe Twitter folosind hashtag-ul #CalatorInRomania – cand am ajuns la Rasnov, fie ca a fost vorba de biserica saseasca sau de cetate, la Cisnadioara sau in Cetatea Fagarasului. Stiati ca la Cârţa se afla cea mai veche constructie in stil gotic din Romania, iar in Avrig gasiti resedinta de vara Brukenthal, un teritoriu minunat al carui singur ghid este reprezentat de catre paznicul ce povesteste cu dragoste istoria locului?



• Prin #CalatorInRomania vreau REcunoasterea Romaniei, in primul rand de catre locuitorii sai. Vreau sa REdescoperim istoria si glia care ne definesc. Tocmai de aceea, la Sibiu, la Targul de Craciun am stat de vorba cu oameni care au respect fata de traditiile romanesti si au realizat ca pot trai simplu
• Povestea #CalatorInRomania continua, iar pentru 2010 exista deja harta facuta. Poti face parte din poveste urmarind contul de twitter @CalatorRomania. Stiu! o mica diferenta fata de hashtag! Dar deh’, e treaba cu numarul maxim de caractere. Am nevoie de voi si de prietenia voastra pentru a continua proiectul. Pana la noi dezvaluiri, iYli va pupa pe palarie!
  Sanatate sa aveti, ca restul le facem!

Sal’tare

• Iata ca a venit si ziua in care ne punem sa bagam in noi ca spartii, tot ce ne-am chinuit sa facem in saptaman ce a trecut. Sigur ca mancarea, ca mancarea, dar bautura e mai placuta pentru noi barbatii. Si au adus mama cu tata niste vin de buturuga de la tara, dupa care iti pocnesc maselele dupa ce il bei. Bun rau mai copii frumosi!
• In rest ne pregatim sa ajungem si pe la nasi, ca avem de “consumat” si pe acolo. Insa pana la pranz si pana dupa amiaza azi am chef sa scriu la greu pentru urmatoarele zile, ca urmeaza plecari pe la rude, un botez, si dupa aceea pregatirea pentru plecarea la Caracal (de unde e mandra-mea), pentru revelion si pentru o scurta vacanta cu mama soacra, cu cumnatii si mai ales cu bebeii, ca e si acolo unul aparut acum vreo 5 luni!
• Aaa, era sa uit. Aseara am fost invitat la iYli sa vorbesc de PRIMUL CRACIUN AL LUI MATEI si prima impresie la vederea bradului. De fapt la vederea bradutilor, caci dupa cum spun acolo, bebe are parte de un bradut acasa si unul la bunici!
  Apoi tre’ sa recunosc ca e tare interesant sa ajungi la momente d’astea in care sa te apuci sa dai mesaje la toata lista si sa incepi sa dai si telefoanele de rigoare. Si recunosc ca imi si place. Si cred ca era mai bine sa fiu gagica frate, la cat de mult imi place sa stau cu telefonul la ureche.
• Si tot acum imi aduc aminte de Craciunurile copilariei. Si mereu am tendinta sa va spun unde e locul acela mirific si sa va invit pe toti acolo, in acel sat inconjurat de paduri, in care miroase puternic a tei in luna iunie, in care vara te invelesti cu plapuma spre dimineata sau cel putin cu o patura mai groasa, in care copii inca se mai dau cu sania, in care miroase frumos a fum de la sobe, in prag de sarbatori. Insa nu o fac, pentru ca mi-e frica de faptul ca informatia se duce repede si parca vad locul umplut de grataragii, de masini multe, de manele, de pet-uri in balta si alte asemenea. Stiu ca e un, pic egosit gestul meu, insa eu altfel nu vad cum sa imi pastrez minunea asta, macar partial “neatinsa” de rautate si murdarie!
• Gata aici JURNALUL de “casnic” se termina, pentru ca deja incep sa fiu “plimbaretz” si “petrecaretz”! Sarbatori fericite si citeala placuta in zilele ce urmeaza, ca acum “prepar” povesti si povestiri!

Si nu plec fara sa va las o melodie pe care imi place muuult sa o ascult in preajma sarbatorilor (si nu e colind, ci doar un cantec tare fain al lui Ducu Bertzi)

(Sursa imaginii Cezar Salahor)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Bag seama ca si a fi casnic nu e o aventura. Stau de un sfert de ora si incerc sa gasesc ceva specail de spus,insa nu prea gasesc in afara de facutul bradului. Pentru el e primul Craciun si primul bradutz ornat pe care il vede. Sigur ca nu cred eu ca intelege el prea multe lucruri din toate acele ornamente agatate in brad, insa sunt ferm convins ca se simte bine atunci cand ne vede pe toti forfotind in jurul bradutului si implicit in jurul lui. Aprinderea instalatiei a insemnat pentru el ceva special doar timp de vreo 2 minute dupa care a aparut dorintza nestavilita de a trage de noua “jucarie” aparuita in casa. Si de aici a inceput show-ul. Am reusit dupa vreo 10 minute de plans sa-l potolim si sa ii atragem atentia cu alte jucarii.
In rest, ma bucur ca au terminat fetele toate mancarurile. Nu de alta, dar m-am saturat sa “puta” efectiv a PORC in toata casa. Sigur ca reci nu mai sunt asa de “naspa” mirosurile, insa toti aburii aia de la caltabos, sarmalle, cirbe si altele m-au cam terminat.
Aaa, sa nu uit, la noi a venit deja Mosul cu tot felul de nimicuri. Insa cadoul nostru cel mai frumos e Matei si ne bucuram cat putem de EL!
Andrei
KIP IN TACI