Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Pornim din nou la plimbare in TURUL ROMANIEI de unde ramasesem saptamana trecuta, adica de la Iasi.
Atunci, la acel moment, am ramas profund impresionat de oras. Nu stiu daca de vina era si faptul ca ramasesem din liceu cu un fel de aura superba pentru “dealul Copoului” din literatura sau poate era de vina faptul ca am ajuns acolo intr-o zi de vineri cand se inchidea traficul in zona centrala si era data pietonilor. Sau poate de vina e faptul ca auzeam pentru prima oara HORA UNIRII cantata de ceasul din Palatul Culturii. Sau poate ca sunt probabil toate acestea adunate.
Si nu pot uita evident tot de atunci minunea aia de Bojdeuca a lu’ Creanga si pe tanti aia care parea rupta exact din vremea aceea cand traia Creanga si care parac traise alaturi de el. Apoi Sfintii Trei Ierarhi si povestile superbe despre ea si despre cum fusese imbracat in aur, nu te pot lasa chiar indiferent. Iar linistea Copoului si mirosul din Bolta Rece, parca veneau sa puna capac acelei zile, in care puteam jura ca dorm si visez chiar daca ma ciupeam din cand in cand.
Sau poate ca de vina e si faptul ca IASIUL se afla pe 7 coline Cetatuia, Galata, Copou, Bucium-Paun, Sorogari, Repedea si Breazu si ca pe doua dintre ele (Cetatuia si Galata) sunt 2 manastiri superbe. Insa chiar daca aici am stat cel mai mult din toata excursia si am vazut destul, tot as mai vrea sa mai revin, pentru ca bonomia moldovenilor mi-a placut atunci si as mai vrea sa mai gust din ea. Nu mai zic nimic de specialitatile culinare si vinul care e parca mai gustos aici. Sigur ca revenirea in Moldova am facut-o la revelionul 2006-2007, cand am avut aventurile cu Margareta, insa dorul de Iasi inca ma incerca. Dupa care trenul ne-a dus la Galati, insa nu fara incidente. Undeva la vreo 20 sau 30 de km de Galati s-a stricat sau fusese un accident si am fost preluati de niste autobuze din alea dupa vremea lu’ Burebista. Acum pare interesanta ca amintire. Atunci nu stiam daca vom reusi sa ajungem toti pana la Galati si eram destul de ingroziti. Iaca si Galati-ul. Orasel mititel, super industrializat, megalomanizat si stricat de comunism. Nu pot uita urateniile alea de “opere din metal” pe care le-am vazut intr-unul din parcurile lui, probabil “dovada vie a indemanarii muncitorilor” de la Sidex. Insa mie mi s-au parut naspa de tot frate! Pentru ca numa’ ce vazuzem intr-un anticariat in perioada aia niste imagini vechi in genul acesta cu Galatiul si probabil ma asteptam sa vad macar o mica dovada a acelui “trecut glorios”. Nu mai zic de faptul ca la trecere, la bac, era o mizerie si un miros de stricat, plin de tziganime care vindea de toate, mai ceva ca in balciurile de pe langa Bucuresti. E posibil insa sa fi fost un moment neprielnic si sa fi fost de vina faptul ca doar am tranzitat orasul si ca nu am stat sa ii descopar si fata frumoasa. Drumul pana la Tulcea facut cu microbuzul mi-a lasat atunci un sentiment de frica. Imaginile pareau rupte din Africa. Era o saracie greu de inteles pentru mine, copil crescut in si pe langa Bucuresti, unde nu prea exista o stare de saracie agravata a oamenilor. Tulcea insa m-a cucetit prin faleza. Sigur marele avantaj e ca am prins aici si sarbatoarea de Sf Maria, niste focuri superbe de artificii si o plimbare in afara Tulcei intr-un loc numit Nufarul (daca imi aduc bine aminte). Aia a fost a doua si ultima baie in Dunare facuta de mine. Sigur ca mai misto era daca puteam sa fac si o partida de pescuit, aici in “patria pescuitului”. Sigur ca de atunci si pana acum, multe idei mi-au trecut prin cap vis-a-vis de o revenire in Delta si la Tulcea, insa inca sunt la stadiul de vis. O sa mai dureze ceva timp pana la momentul sau momentele acelea. In rest de aici TURUL s-a incheiat cu trenul Bucuresti – Tulcea.
Deci iata cva un tur a Romaniei facut in anul 2000 mi-a deschis apetitul pentru “plimbari” pe care le-am facut de atunci pana acum si inca mai am pe lista de TO DO cate ceva de bifat. Asa ca nu va sfiiti sa va urcati in tren sau in masina cu rucsacul in carca sau in portbagaj si sa haladuiti cat puteti de mult, pentru ca snt muuulte lucruri marunte de vazut peste tot prin Romanica noastra cea draga!
(Sursele imaginilor Dacy OnLine & Xplorio)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Astazi incerc sa imi aduc aminte ce sentimente am incercat in anul 2000 cand am facut o astfel de plimbare. DE CE? Pentru ca tururile astea iti deschid “apetitul” pentru altele. Pentru ca viteza cu care treci prin anumite locuri, te face sa spui VREAU SA VAD MAI MULT!

• Turul nostru a inceput atunci cu Craiova. Si desi despre oraselul asta stiam ca e unul ca oricare altul de campie, plin de praf cu intreprinderi si un pic cam trist. Insa dupa ce l-am parcurs “la pas”, dupa ce m-am minunat de imensul parc Romanescu, dupa ce i-am vazut “Lipscaniul” si toata acea parte pietonala si dupa ce i-am batut si imprejurimile prin sate vechi oltenesti, am zis ca nu il lauda degeaba Tudor Gheorghe in toate cantecele lui. Si uite ca dupa aceea viata mi-a adus “minunea” care imi este sotie tocmai de acolo din Oltenia. Asa ca datorita ei, am ajuns sa vad din nou si Craiova si satele oltenesti mai in amanunt. Deci mi-am tinut promisiunea si M-AM INTORS
• De la Craiova drumul nostru a continuat catre “capitala Banatului” – Timisoara. Si tre’ sa recunosc ca acolo chiar am ramas impresionat. Desi CATEDRALA din Piata Operei parea mereu mare la TV, stand langa ea iti pare IMENSA. Dupa care parcul si toate spatiile verzi adiacente Begai sunt superbe asa cum le prezenta Nicu Covaci in cartea sa Phoenix… insa eu! Si am avut atunci sansa sa mergem si cu un vaporas pe Bega. Evident ca bucuresteanul din mine a fost un pic suparat pe ai sai administratori ai orasului dupa Dambovita nu fac asa ceva si in Capitala. Sigur ca noi nu ne mai putem noi mandri cu poduri “artistice” aasa cum au timisorenii, insa cu istoricul lor si cu un pic de “renovare ca la 1900″, cred ca ar putea iesi ceva fain. Insa hai sa nu deviez. Acolo “pe Bega” am mancat prima oara pizza pe fund de lemn. Mi s-a parut ceva super. Sigur ca la vreo doi sau trei ani moda a aparut si aici, insa impresia aia superba nu imi iese din cap. Si tot din acest moment, nu imi pot sterge nici imaginea sensului giratoriu cu puncte cardinale si fantani arteziene. Am viztat si vreo 2 muzee, insa daca ma intrebati “CARE?” sa stiti ca nu imi mai aduc aminte. Si desi dorinta de a ma reintoarce si de a vizita mai mult de 2 zile orasul a existat mereu, uite ca nu s-a mai intamplat. Si imi pare rau, pentru ca vad la bloggerii timisoreni pe care ii citesc, ca schimbari s-au facut si se mai tot fac. Punem iarasi pe lista de TO DO si vom vedea cand o vom nota cu DONE
• De aici drumul ne-a dus catre Cluj. Era in perioada infloritoare a lui Funar. Era o imagine interesanta sa vezi tricolorul peste tot. Insa trecand peste “partea funny”, tre’ sa recunosc ca mi s-a parut mai cochet decat Timisoara. Sigur, probabil de vina e si faptul ca el este si un oras constuit pe coline si parca altul este farmecul. Pe de alta parte insa imi amintea intru catva de Bucuresti si de Calea Victoriei sau Magheru. De ce? Pentru ca aici nu mai aveam parte de “spatiu pietonal exclusiv”, asa cum gasisem in Timisoara si Craiova. Aici am stat (printr-o schema jmechera) in caminul Conservatorului. Interesant sa vezi scrijelite pe pat Cheia Sol sau portative. Clujul cred ca e unul din putinele orase foarte departate de Bucuresti pe care le-am vizitat de 3 ori. In anul 2000 eram pentru a doua oara. Prima oara insa nu ajunsesem in Gradina Botanica careia toata lumea ii oferea doar superlative. Si tre’ sa recunosc ca nu greseau deloc. Am ramas masca si am zis atunci ca Botanica noastra din Bucuresti e un fel de depozit uitat de autoritati, pe langa acea minune! Insa mai presus de toate, locul care m-a impresionat din zona asta si pe care l-am considerat multi ani la rand “emblema de frumusete” a fost zona lacului Belis – Fantanele aflat la vreo 35-40 de km de Cluj. Parea un cuib lasat virgin de niste oameni, care vroiau sa pastreze intact si viu un sentiment arhaic. Pacat ca nu am reusit sa vad si turla bisericii ce fusese inundata la crearea lacului de acumulare si care se putea vedea in mijlocul lacului la o plimbare cu barca. Se prabusise cu un an inainte sa ajungem noi. Asta a fost “prima indragostire” de zona Apusenilor

Eheeei ce ziceti, sunt destule “intepaturile” si “ispitirile” pe care vi le ofera un astfel de TUR? Eu zic ca sunt doar cateva. In zilele ce urmeaza o sa il continui pe la Iasi si pe la Tulcea. Insa acum ma grabesc sa fug in uikend, ca tipa dupa mine niste petreceri la care e musai sa particip!
WEEK-END placut!
(Sursele imaginilor Roxana Radu & Agenda.Ro)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Azi inchei periplul meu virtual prin Zona Calimanesti, Govora, Olanesti dupa ce am avut 2 episoade (1, 2) in care am vazut ca v-a placut ideea. Ba mai mult s-a intamplat sa gasesc un articol la Paul facut cam in aceeasi perioada si ma intreb daca nu tot eu l-am impins intr-acolo.

• Ramaseseram tot pe Valea Oltului. Si aveam in gand sa trecem pe la Cozia. Si dupa cum se poate vedea in poze si manastirea si imprejurimile sunt superbe. Pacat insa ca unora din sfintele fete bisericesti li s-a urcat la cap faptul ca sunt cea mai vizitata manastire din Romania. Si Cozia, dintr-un locas plin de incarcatura emotionala sau incarcatura istorica veche, devine un fel de SPIRITUAL MALL. Un fel de magazin de unde putem cumpara iertare sau iertari. Sigur ca pe de o parte, nici nu putem acum sa o inchidem sau sa o mutam, pentru ca ar insemna sa fim TIRANI. Insa cred ca un pic de strictete si niste reguli de bun simt ar putea transforma COZIA MALL in locul spiritual care era pe vremuri
• Manastirea Turnu – Denumirea Manastirii vine de la un turn masiv, de pe stanca numita “Piscul lui Teofil”, construit in secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela ale carui ruine se mai vad in Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrala. La inceput i s-a zis “Schitul de dupa turn”, apoi “Schitul Turnu”, iar in cele din urma, “Manastirea Turnu”
  (citit pe CrestinOrtodox.Ro unde puteti gasi si alte lucruri interesante despre ea)
  De la manastirea Turnu incep si cele mai multe trasee pentru masivul Cozia. Iar daca ati ajuns la Cozia si vreti un pic de aventura si aveti si un pic de antrenament si echipament, puteti incerca Marele Amfiteatru. Insa despre Cozia sper sa va spun mai multe la vara, cand poate o sa il lasam pe bebita cu bunicii si sper sa pute pleca de samabata pana duminica pana sus, ca doi “porumbei calatori” ce suntem. Dar nu promit nimic. Vom vedea!

Cititi mai multe…»

Sal’tare
Stiu ca va promisesem la finalul primei parti, ca revin a doua zi, insa uite ca de abia acum revin, din cauze cat se poate de obiective – bebe si curatenia de toamna.

• Si hai daca tot am avut un week-end ploios si in care nu s-au prea putut face plimbari, o sa incerc sa va dau idei pentru urmatorul, care poate va fi insorit si numa’ bun de “aventuri plimbarete“.
  Pe unde ramaseseram? Pa Valea Oltului. Prin zona Calimanestiului. Incep prin a va spune despre o minune de care am auzit prin intermediul unuia din comentatorii de la prima parte (Teo Negura), si anume Schitul Ostrov, ramas pe o insula pe Olt ce a fost ridicata 6 metri deasupra nivelului initial, pentru a nu fi inundata (din cauza barajului). E fain sa te poti reculege pe o insula de pe care sa vezi toata agitatia Vaii Oltului, de parca tu ai fi agatat undeva in timp si spatiu. Legatura pe insula se face pe un pod imens, pe care parca iti castigi pasaportul spre Eden (dupa cum foarte frumos spun cei de la Jurnalul). Iar spectacolul florilor si arbustilor vin sa completez un tablou superb. Deci nu plecati din Calimanesti fara sa ajungeti si pan’ la Ostrov, ca e pacat. (Era sa uit. Pe Wikipedia am citit ca la vremea respectiva umbla un zvon, nu se stie cat de adevarat, deoarece nu au aparut nici desmintiri în presa, cum ca inecarea Ostrovului s-a făcut din dorinţa unui lider local de partid comunist, pentru a-i nu inunda grădina. Cert este că locul respectiv se află în aval de baraj cu circa 150 m) Cititi mai multe…»

Sal’tare
V-am mai povestit de cel putin 2 ori – odata la plimbarea pe Transfagarasan si inca odata la intoarcerea din Maramures – despre zona aceasta, insa niciodata nu am luat-o destul de tare la “puricat”. Asa ca azi am chef sa ne plimbam virtual pe acolo si sa va fac pofta sa va duceti propriu zis, pentru a “gusta” din toate minunile zonei
Si incepem usor din Ramnicu Valcea. Aici eu stiu clar trei puncte importante ca obiective turistice: Casa Memoriala Anton Pann, Muzeul Satului Valcean si Muzeul de arta “Casa Simian”. Ei bine SURPRIZA! Nu sunt doar acestea. In pagina Muzeului Judetean Valcea (meniul din partea stanga), veti gasi nu mai putin de7 astfel de locuri, cu descriere, date de contact si program de vizitare. Si cred ca una sau doua zile va cam iau toate aceste minunatii. Dupa care, intre aceste “vizite culturale” sau “dupa” puteti lua la pas si Valcea propriu zis. E frumusel ca oras, cu case vechi cu stil muntenesc, unee dintre ele parca scoase din cartile postale ale bunicii. Sigur ca nu sunt doar asa ceva, ci veti gasi si kitsch-ul caracteristic si traditional. Insa, daca veti stii sa dati cu IGNORE, va puteti bucura pe deplin
Am tot incercat sa va gasesc poze atractive ca acestea sau acestea despre Valcea, insa cred nu are nici un sens sa ma mai chinui sa caut, cand “nenea Panoramio” are o colectie atat de impresionanta. Daca ma intrebati de cazare, recunosc ca nu prea stiu, insa cu un search pe net sau pe la prietenu cu siguranta gasiti, mai ales ca suntem in extrasezon. Sigur din punctu meu de vedere, eu as alege sa stau in afara Ramnicului. Dar pentru cei care poate doresc sa mearga seara la plimbare, sunt pensiuni destule si in oras, si foarte scumpe, dar si mai omenesti din punct de vedere al pretului.
Dupa ce ati vazut cam tot ce era de vazut prin Ramnic, hai sa incercam si imprejurimile. Cel mai drag mie imi este de Govora, pentru ca unul din cumnati care este de acolo si care m-a tot plimbat. Sigur ca din stralucirea de alta data a acestei statiuni nu a mai rams decat o umbra. Insa pentru cei pasionati de fotografie si de case vechi, de stil muntenesc, de orase provinciale parca rupte din romanele lui Eliade, Camil Petrescu sau G.M. Zamfirescu, Govora e locul in care sa te umpli cu imagini de acest fel si sa simti acel miros specific. Pentru cei cu afectiuni care au nevoie de tratamente balneo-climaterice tre’ sa va spun ca inca va puteti trata aici. Nu stau eu sa va umplu capul cu ce se poate face exact, insa va dau in link unde le puteti citi pe toate – Govora Turistica.
Hai sa gasim si niste manastiri, ca e plina zona de astfel de minuni. Prima in preferintele mele este “Manastirea Dintr-un Lemn”, care e la vreo 25 de km sud de Valcea, pe valea Otasaului, in comuna Francesti. Cica ea ar fi fost facuta pe la inceputul secolului al XVI-lea, prin dintr-un singur stejar. Ea a fost ridicata in cinstea Icoanei Maicii Domnului. Icoana e si azi in biserica de piatra a manastirii. De aceea ii zice “Dintr-un Lemn”
Dupa care hai fuguta la Surpatele. Si nu incerc sa va spun eu nici un cuvant despre minunea asta, pentru ca am gasit o super prezentare pe Crestin Ortodox – Manastirea Surpatele.
Si incheiem periplul inapoi spre Govora cu Manastirea Govora, aflata la poalele dealului Cosul Mare pe raza comunei Mihaesti, pe fosta mosie Hinta, la 6 km de Baile Govora. Gata cred ca e de ajuns. Si daca nu mai aveti chef de drum tre sa va spun ca aici aveti 3 hoteluri mari si vreo cateva (cred ca vreo 10) pensiuni. Asa ca e mai mult decat OK.
In continuare nu o sa mai impart pe zile, pentru ca obiectivele urmatoare le poti face si intr-o zi, dar si intr-o saptamana.
Ocenele Mari – dupa ce s-a facut prabusirea controlata a salinei si dupa ce au avut loc toate acele alunecari de teren de care cu siguranta ati auzit si voi a vremea respectiva nu stiu ce a mai ramas si nu stiu cum au profitat cei care fac turism in zona. Din cate stiam, dupa prabusirea controlata, era vorba ca aici sa se formeze cel mai mare lac sarat din Europa. Insa chiar nu stiu. Asa ca daca aveti ceva informatii, raman dator daca le lasati pe aici.
De la Ocnele Mari luam “in brate” Valea Oltului si dam o fuga pana In Calimanesti Caciulata. Fosta “stea” a statiunilor balneo din Romania arata bine de tot fata de alte surate ale ei. Sigur ca de vina (pe de o parte) e si faptul ca trece E81 prin ea. Daca aveti chef de ceva drumetii, uite 4 trasee. Sigur acestea sunt trasee de “plimbareala”. Daca insa aveti chef de un traseu serios puteti incerca Muntii Cozia. Sunt frumosi, insa eu nu am ajuns pana acum, dar ii am trecuti pe lista de “TO DO”.
Tot prin zona asta gasiti, pe langa comuna Racovita puteti gasi cateva ramasite ale unor cetati din Evul Mediu – Lotrioara, Avrig, Boita si Talmaciului.
Stiu ca nu-i frumos sa ma opresc in mijlocul povestirii, insa timpul nu imi mai permite momentan sa povestesc. Asa ca sparg povestirea despre locurile acestea in 2 bucati si promit sa o continui maine cu alte minuni!
Andrei
KIP IN TACI