Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Ieri nu stiu cum, dar m-am trezit cu un chef nebun de a pleca in vacanta. Cum propriu zis, nu prea pot pleca, din motive de Matei, lipsa de zile de concediu si mai ales niste “fonduri financiare” necesare unei asemenea escapade, am zis macar “virtual” sa calatoresv. Si dupa cum vedeti in titlu mi s-a pus pata pe Valea Jiului. De ce? Pentru ca in toate drumurile nostre facute in tara, nu am calcat niciodata pe acolo. Si tot uitandu-ma pe Panoramio, am vazut ca au niste privelisti senzationale, niste viaducte care te lasa fara respiratie, un drum superb pentru un sofer pasionat de “a trage de covrigul Loganului” si niste locuri de vizitat, cel putin interesante. Si toate sunt legate de acesti trei superbi munti Parang, Retezat, Sureanu.
In Parang ai Transalpina (pe jumatate asfaltata (deja!)). Sigur eu sper ca la vremea cand va fi terminata asfaltarea, sa nu auzim nimic la TV sau RADIO. Desi la cat de laudarosi sunt dragii nostri ministrii, parca ii vad ciopor la taierea panglicii. In rest daca vorbim de munte vorbim de trasee de drumetie. Marea problema e faptul ca nefiind un munte foarte cautat, nici nu gasim cabane de creasta. Insa imaginile sunt impresionante si tocmai faptul ca nu este foarte “calcat de oameni” il face special. In rest despre Obarsia Lotrului, Voineaza, Vidra si zonele adiacente v-am mai povestit in Jurnal.
Dupa care sarim rapid si in Retezat. Si de caolo mie imi vin in minte cabana Pietrele, Gentiana si acele imagini superbe cu bolovani. Insa uite ca sunt mai multe de facut si de vizitat acolo si multe carari de batut. Si daca vreti am gasit si o harta mititica cu obiectivele reprezentate. Eu unul nu vreau sa ratez Campu lu Neag si lacul Valea cu Pesti, pentru ca prea mi-au laudat multi oameni locul asta.
Si ultimul dar nu cel din urma masiv muntos Sureanu. Aici eu nu am ajuns decat la Prislop, la un revelon si am “drumetit” un pic prin zapada prin jur. Insa partea sa interesanta este “mijlocul” unde gasim Sarmisegetusa Regia, Pestera Bolii, pestera cu corali la 12 km de Campu lu Neag, Ciclovina – Gradistea Muncelului, plus toate minunile astea – Cheile Crivadiei, Băniţei, Tăii, Roşiei sau Jieţului – grupate pe o rază de doar câţiva kilometri
Ei bine astea sunt cele gasite de mine la repezeala, asa de parca as pleca maine, pe fuga. Nu vreau sa ma gandesc cum ar fi daca as avea o zi de cautat si de ordonat intr-o lista cred ca ar fi o gramada. Asa ca (din lipsa de timp) o sa va las pe voi sa imi mai spuneti locuri de vizitat, chestii de facut si altele asemenea.
(Sursele imaginilor CJ Hunedoara & Turism Land & Terra Magazin)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Povestea de azi incepe cu “Hai sa ne jucam tati cu jucariile!”. Evident ca la un anisor nu prea reusesc eu sa il conving sa se joace “asa cum trebuie” cu jucariile sau sculele de prin curte sau mai stiu eu ce alte chestii. Insa uite ca fara sa ne dam seama in experienta jocului si invatarii diverselor “chestii”, Matei ne educa si el pe noi ca parinti, nu numai noi pe el. Insa uite ca acest “duo” activ, nu e prezent in toate familiile. Vad parinti care par apasati de faptul ca trebuie sa stea si sa se joace cu mandrii lor copilasi. Li se pare o corvoada socializarea si jocul cu ei. Sigur, ca aceasta lehamite a lor de a se juca, cred ca e si masura cu care se poate vedea cat au reusit respectivii maturi sa pastreze intact in ei copilul si cat au reusit sa pastreze intacta, acea naivitate si acea placere de a rade in fata unui fluture care zboara sau in fata unui pisoi care alearga dupa propria coada. NU mai stim frate sa ne uitam fermecati la chestiile marunte care ne inconjoara.
Ei bine tocmai de aceea si tocmai pentru ca placerea jocului sa fie cat mai mult timp in sufletul lui, eu incerc sa il invat inca de pe acum sa il invat sa creeze relationari. Evident ca pentru unii par un fel de Don Quijote, care alearga cu caruciorul, ca tiganii la piata sa prinda cele mai bune locuri de cersit dimineata devreme si seara inainte de iesirea fluxului de “muncitori harnici de la uzina”. DE CE MA INCAPATZANEZ SA ALERG? Pentru ca am vazut si vad multi colegi sau prieteni care negasind in parinti niste “profesori” de COMUNICARE, au “lipsuri” de personalitate, au frustrari si temeri vis-a-vis de capacitatea lor de a face anumite lucruri si de capacitatea lor de a comunica. Si sper ca aceasta “fierbere interna” a nostra de a-i oferi cat mai multe activitati din care sa isi aleaga el ce vrea, sa nu ma paraseasca pana la varsta la care el va putea sa alerge singur dupa ele. Si apropo de ideea asta, tocmai ce ii spuneam mandrei zilele trecute, ca nu va conta cat de mult ma voi chinui ca sa il duc unde vrea sa mearga, numai sa isi gasesca sportul care ii place sau activitatea profesionala care i se potriveste. Sigur, in principiu va trebui sa am grija si de o doza de libertate in alegerile lui, dar si de o analiza la rece si anumite sfaturi si discutii in cazurile in care mi se pare ca directia nu e cea buna. Dar totul fara acel “NU AI VOIE”, pentru ca dincolo de adolescenta acest “NU AI VOIE” lasa urme adanci in formarea lui viitoare si trebuie inlocuit cu

TU CREZI CA E OK? CARE SUNT RISCURILE? TI LE ASUMI?

Sigur ca mai in gluma sau mai in serios, mi-am adus aminte ca in copilarie mereu ma intrebau parintii “CE VREAU SA MA FAC CAND VOI FI MARE!” Si pe vremea aia avem un nenea Gica, pe care il vedeam mereu imbracat bine si care ne aducea mereu ceva bun. Si il vedeam mereu ca ii arata lu’ tata tot felul de jmecherii cu cartile. Si la un moment dat el nu a mai venit la noi cam un an. Tata imi spunea ca e plecat la tara la el. Asa ca ziceam mereu ca eu vreau sa devin ca nenea Gica. Asa ca tata, ca sa imi treaca “visele”, mi-a povestit ca in realitate nea Gica juca poker si barbut si ca in anul ala cand a fost plecat “la tara”, a fost de fapt in puscarie. Ei bine atunci am avut parte de prima “cadere” a unui vis. Insa astazi din pozitia de tatic, daca l-as vedea pe Matei jucandu-se asa cu cartile – Card Florishes – cred ca mi-ar placea sa il ajut sa isi urmeze “pasiunea”, fara sa imi fie frica de faptul ca va deveni un nou “nea Gica”. Sigur de vina e si faptul ca activitatea asta am descoperit ca o face unul din nepoteii mei de 15 ani. Si visele mele merg mai departe. Parca il si vad pe mandrul nostru Mateias crupier in CASINO. Si pe ine un mic Becali la “butoane”. Hai ca visez prea tare! Gata astea au fost “elucubratiile” mele de tatic pe saptamana asta!
(Daca mai vreti si alte filmulete cu jmecheriile alora mici cu cartile de joc mergeti pe canalul asta de YouTube)
(Sursa imaginii 21ace.com & ALL WOW VIDEOS)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Bai frate imi aduc mainte cand eram mic eram plin de bube si zgarieturi pe picoare, de ziceai ca sunt la casa de corectie si imi iau bataie cel putin de 2 ori pe zi. Si nici una nu trecea in mai mult de 4 zile. Dispareau ca prin minune,pentru ca in locul lor sa para “alte semne de buna purtare”. Ei bine saptamana trecuta ma impinse placerea sa mai dau si eu o juma de ora cu piciorul in minge la un tenis. Am alunecat un pic si am facut ditai belitura la genunchi. Ei bine dupa aia a inceput calvarul. Toti vroiau sa ma bandajeze, sa imi dea cu alifii, sa ma panseze sau mai stiu eu ce altceva. Eu nu i-am asculat, am dat cu o mana de apa si am tratat-o cu indiferenta. Ei bine n-a prea mers. Azi se implineste o saptamana si julitura nu da semne de trecere. Deci clar frate, am imbatranit. Saptamana viitoare bag o cautare pentru un azil misto, ca nu cred ca va mai dori Matei sa stea in curte cu un bosorog senil. Intrebarea este:
SA O IAU SI PE MANDRA-MEA SAU AU AIA ACOLO BAGABOANTE LA AZIL? )))
(Sursa imaginii: Iris Blog)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Stiu ca titlul suna destul de HARD, insa nu va speriati. Nu e nimic grav la nivel personal. Insa titlul asta mi s-a parut destul de sugestiv pentru ceea ce va voi povesti in continuare.
Povestea a inceput de la cuvintele frumoase ale Mirunei, vis-a-vis de stiul de hranire al unui copil si de reactia la cresterea greutatii lui. Cred ca problemele sunt mai multe si trebuiesc luate in calcul toate odata:

1. PROGRAMUL meselor. Credeti-ma ca de un an de zile de cand sunt tatic am intalnit atatea cupluri care ii dau sa manace copilului “ATUNCI CAND II ESTE FOAME”, dar fara a avea macar niste intervale orare prestabilite pentru hrana bebelului, ca m-am saturat. Frate nu inteleg oamenii astia ca programul aiuristic de “papica” ii da peste cap metabolismul, asa cum ti-l da si tie ca matur. Doar ca metabolismul tau a invatat sa se adapteze si stie sa spuna da (dupa aceea!) unui program fix. Dar copilul acum isi formeaza metabolismul
2. Ce ii dam sa pape la orele respective? Pai frate daca tot ai trecut la “diversificarea hranei”, citeste si tu in toate cartile care trateaza problema si vezi si tu ca ciorbica se da in intervalul 11 – 15, fructele de la 15 pana la maxim ora 20 (functie si de programul lui de somnic). Iar seara cerealele, gris cu lapte sau alte asemenea. Nu mai zic de faptul ca nu are ce sa caute in meniul lui pana pe la 2-3 anisori (macar!) mezelurile, “sucurile naturale’ din comert, ciocolata sau (cel mai grav!) alcoolul. E o prostie vorba veche:
   LASA BA, SA SE INVETE CU TOATE DE MIC!
3. Dupa ce a crescut, pe la 3-5 anisori, incercati sa nu ii faceti cunostinta cu McDonald’s-ul. Frate stiu ca au loc de joaca pentru copii si poate va imaginati ca si mancarea este in conformitate cu ceea ce ar trebui sa pape un copil. Insa nu e asa. McDonald’s-ul e un lant imens care are acelasi fel de retete si care prin prisma maririi lor, nu sunt luati la “puricat” pentru ca sunt investitori strategici. Si totusi cum facem sa ii pacalim pe copii, ca sa nu se simta “nedreptatiti”? Pai cumperi tu frumos niste chifle si le umpli cu legume din casa si cu carnita fripta la gratar si pe care le-o maruntesti si le spui ca ala e hamburgherul sau McChicken-ul. Si uitea sa vei deveni tu taticul sau mamica McDonald’s

Si sa strecem la partea a doua a “durerii” de care vorbeam in titlu. In uikend, vreo cateva ore, Matei al nostru a schiopatat de un piciorus. Cred ca a dormit pe el si era amortit. Ei bine nu vreti sa stiti cat eram de speriat (Sigur eu sunt speriat in general, atunci cand vine vorba de dureri sau boala!). Dar cand vine vorba de “mititel” iti vine sa iei lumea si sa o intorci cu susul in jos. Sper ca viata si viitoarele experinte de parinti sa ne invete sa fim calmi si sa gandim la rece. Insa e si asta o “scoala” prin care sa trecem si din care sa invatam incetul cu incetul!
Cam atat de la taticul de servici! Ai vostri mititei ce surprize placute v-au mai oferit!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Nu am mai scris de mult despre “minunea” nostra numita Matei. Asa ca daca tot stau in batatura, Duminica dimineata, admirand porumbeii cum zboara pe deasupra, am zis sa fac bine si sa imi misc fizicul pana la calculator si sa va mai spun cate ceva, pentru ca multi dintre voi m-ati intrebat pe Facebook si Twitter cum mai e si (mai ales) daca am poze de la mare

• Si o sa incep cu capitolul “Cum mai este!”. Pai e greu de vreo saptamana, ca ne apar caninii si noaptea, ne cam smiorcaim destul de tare si tot din cauza lor ne trezim cu totii pe la orele 5 dimineata, fata de 6.30 inainte
• Am inceput sa “rupem” un fel de cuvinte. De exemplu clanta usii e CACA (spus lung). Apoi daca il intreaba oricine din curte une de tata, arata spre mine. Nu va imaginati ce bucurie am avut in suflet cand s-a intamplat prima oara
• Recunoaste parte din jucarii (mingea, lopatica si ciocanul) si le aduce atunci cand i le cerem. Ba mai mult! In ultimul timp, seara, am incercat sa gasim grupuri de copii. fie pe strada nostra, fie pe cele din apropiere si a reusit sa relationeze cu ei. Imparte jucarii! Ceea ce e o mare victorie. Pana acum nu dadea drumul la jucarii, nici daca il frigeau la manutza
• A invatat ideea de plecare si ii place la nebunie. Asa ca daca ne vede ca ne imbracam cu alt tricou sau daca o vede pe mandra-mea facand un bagaj, e deja la usa, Daca nu chiar la poarta, batand in ea in semn de plecare. Nu va spun ca dimineata, plec pe alta usa si ii atrage toata lumea atentia cu tot felul de jucarii, ca a facut bunica-sau greseala sa ma conduca pana la poarta cu el in brate intr-o dimineata si nu l-au mai putut potoli din plans vreo ora. Vroia sa plece neaparat dupa mine
• Tot odata cu cresterea a inceput sa nu mai aibe chef de papa. Trebuie un intreg circ si un sac cu jucarii aruncate si plimbate, o gramada de mascarii facute la mesele de dimineata si la pranz. Fructele de dupa amiaza si cerealele de seara in schimb le mananca destul de OK
• La mare i-a placut in apa ceva de speriat. Nu vedeai balacitor mai mare ca el. Se minuna lumea cand vedea “broscuta” balacind apa si razand zgomotos, ceva de speria. Nu va mai spun de cat de fericit era cand a vazut intinderea aia cu nisip. De fericire, in prima zi de plaja isi lua si isi punea si in cap nisip
• La mare (dupa cum v-am spus atunci) am fost la Mangalia. Si intr-o zi am zis ca tre’ sa vizitam si Herghelia Mangalia, celebra pentru faptul ca are cei mai multi “pur sange arabi” din sud-estul Europei. Insa chiar si cu acest “atribut” nu mai este ce era odata si e pacat. Dar despre asta vom vorbi intr-un episod din Jurnal de Romania. Ce vroiam sa va spun este faptul ca de cand a vazut toti acei caluti adunati acolo, a inteles ca acela e un cal si de fiecare data cand apare cate unul la TV arata cu degetul, parca zicand UITE MAMI, CALUL! Evident ca iar iti vine sa il papi cu tot cu scutec plin

Gata nu va mai plictisesc cu cuvinte, va ofer si poze, cu mici comentarii “facute de Matei la ele” si un filmulet dintr-o plimbare facuta seara pe unul din digurile din Mangalia. Matei preia legatura…

• Mersi tati. Am preluat-o si incep prezentarile. (Aplauze va rog, ca sunt deja o vedeta! )
  Doi barbati si jumatate va saluta de la Mangalia (nu-i asa ca suna a vedere din 1984, trimisa de bunicii nostrii? ))))
  
• Io si mami mea. Cum ma tine mami asa in brate, parca sunt intr-un tron – Ar suna bine Matei printul din Giulesti? Sau parca sunt tigan uraltor de manele? Voi ce ziceti?
  
• Eee, deja sunt in elementul meu. Acest zambet a facut praf o gramada de gagici pe plaja. A zis tati ca daca dati si voi ceva (nu mult – una sau doua sute de euro) ma inchiriaza pe post de “agatator de gagici”, pentru cei mai putin norocosi! Si la valoarea mea, sa stiti ca banii sunt putini. Asa ca grabiti-va – E PROMOTIEEE! ))))))))
  
• Sa se noteze! Eu am vrut sa port papuci pe plaja, dar parintii astia ai mei aiuriti mi-au luat papuceii prea mari. Deci in concluzie sunt fericit ca pot sa ma joc in nisip in picioarele goale
  
• Voi ati auzit de Atlas? Ei bine sa stiti ca era mic copil, cand tinea cerul in spate. Ala e usor de tinut, ca are nori pufosi si usori. Uite-ma pe mine aici tinand tavanul pesterii Limanu! EEE, ZICETI VOI CA NU SUNT EU MAI TARE!
  
• Aici ii explicam lu’ tati, ca pestera are 4 km si ca e una din cele mai lungi din Europa de est. Nu cred ca a inteles el prea mare lucru. Noroc cu internetul asta si cu GOOGLE-ul, ca altfel nu ar mai stii el nimic!
  
• Aici sunt in geamia musulmana, nu la vreo tribuna oficiala. Insa mi-a placut garduletul asta si mi-am imaginat ca sunt la tribuna Parlamentului. Nu-i asa ca imi sta bine. Sigur nu am burta destul de mare si nici gusa, da’ cine stie, poate pana cresc eu mare se vor mai schimba si Parlamentarii!
  
• Sa se noteze SUNT ECOLOGIST (daca se indoia cineva de acest fapt!)
  
• Aici pozam la Adamclisi pentru o casa de moda. Hai ca sunt fotogenic rau de tot! Va anunt eu pe blog la tati cand am sesiune de autografe. Insa mai dureaza putin, ca sunt in turneu! )))))))
  
• Mda! Cred ca aici am gasit urma calului lui Traian cand a cucerit Dacia. Cum ce fel de urma? Pai de acolo dintre pietrele alea doua miroase a balega. Nu e asta o dovada clara ca Traian si calul lui au trecut pe aici? )))
  

Va pup si ne vedem cand ne intalnim!
P.S. Oooops, era sa uit de filmuletz!

Sper ca v-a placut cum a comentat Matei pozele!
Andrei
KIP IN TACI