Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare

• Am facut cunostinta cu el undeva pe la 7 ani cand tata vroia sa ma invete sa schiez. Si uite cum ne urcam in personalu’ asta cu tinta Predeal. Si uite cum am avut parte acum si de prima alunecare pe schiurile piticot la partia de pitici din spatele cabanei Clabucet Sosire
• Dupa care prima drumetie adevarata de vara o am la 8 ani cand merg cu ai mei pe traseul Pietrosita – Babele. Nu e deloc scurt traseul asta, insa amintirille de aici cred ca m-au marcat definitiv si dragostea pentru munte si cararile sale acum s-a format. Trenul cu care am ajuns pana acolo este primul cu maneta de deschidere a geamului ca la masina. Mi se parea ca tariesc in anii 1800. Era ceva special pentru mine
• Apoi la 9 ani prima mea tabara facuta la Poiana Izvoarelor tot cu “predealul de 6″ s-a consumat. Zumzetul ala de copii bucurosi ca au scapat de acasa pentru o saptamana de tabara, e ceva ce ma face sa spun ca o sa vreau din clasa a 2-a sau a 3-a sa il trimit pe Matei al nostru in astfel de escapade!
• In gimnaziu “trenul” l-am mai vazut de vreo 5 ori insa pentru excursii de cate o zi la munte facute cu clasa. Cu familia nu am mai mers cu trenul asta, pentru ca in familia nostra deja poposise Skoditza 1000 MB. Una din primele excursii cu masina, pe care mi-o le amintesc foarte bine este iesirea impreuna cu familia pana la Busteni. Cred ca aveam vreo 11-12 ani cand am pus prima oara piciorul in poteca Jepilor. Doamne cate exclamatii mi-au iesit atunci din gura. Eram fermecat de minunatia pe care o vedeam! Tot atunci am vazut si Crucea Carimanului pentru prima oara si platoul Bucegilor, la care m-a speriat goliciunea. Era prima oara cand dadeam de gol alpin si nu stiam nimic despre munte si despre caracteristicile lui
• Apoi la liceu personalul care ducea la munte m-a dus de 2 ori impreuna cu al meu tata din nou la schi. Sigur asta s-a intamplat pentru ca draga nostra de Skoditza era un pic bolnava. Daca imi amintesc bine, prima coborare de sus de la Clabucet plecare pe partia mare am facut-o in clasa a 9-a. Cred ca am luat vreo 30-40 de cazaturi pana jos, insa au fost cele mai fericite cazaturi din viata mea. Dupa aceea in anii urmatori am incercat si partiile din Sinaia si Paraul Rece. Aia de la Paraul Rece mi-a placut ca era atat de pustie… lucru neobisnuit pentru o partie de Valea Prahovei
• Tot in anii astia aproape saptamanal (mai ales vara) “trenul” si navetistii imi erau companioni in drumul catre bunica-mea si spre locul pe care il numesc eu cu mare drag “la tara”. Si tre sa recunosc ca drumurile astea ma umpleau de optimism. Viata aia de naveta pe care eu nu o cunosteam, dar din care “muscam cu nesat” atunci cand o intalneam, mi se parea “misto de tot”. Sigur ca nu erau chiar toate roz, insa cat timp eram multi, nu prea mai conta ca statea trenul si cate o ora sau doua intr-o gara. Imparteam tot ce aveam de halit sau baut si zambeam zicand mereu: “NU E DRACU CHIAR ASA DE NEGRU”!
• Si nu trec de perioada asta fara sa amintesc de un alt personal care imi sta in suflet… Insa nu cel care ducea la munte, ci cel care ducea sprea mare. Acea Vama Veche din clasa a X-a! Acolo am cunoscut spiritul acela de acre vorbesc oamenii carora le pare rau dupa acel satuc linistit, parca agatat undeva in timp si in care atunci cand veneai parca te cuplai la o sursa de energie pozitiva. Era 1995. De atunci a inceput “transformarea” Vamii! Azi este ceea ce vedem!
• Facultatea ma prinde tot cu dorinta de a skia. Asa ca primul an de facultate inseamna si primele iesiri la ski singur. E o chestie interesanta sa porti rucsacul cu tot ce ai la tine pe skiuri. Au fost 2 iesiri: Predeal si Sinaia. Sunt primele exercitii de “management” al echipamentului si mancarii, care ma vor ajuta la momentul inceperii excursiilor serioase pe munte
• Tot cu personale (dar si accelerate), unele care mergeau “spre” sau “prin” munti am fost si in anul 2000 intr-un tur al Romaniei impreuna cu niste oameni frumosi din cadrul unei organizatii non-guvernamentale care se ocupa de manifestari culturale. Superbe amintiri am de atunci. Si daca tot am adus aminte de ea, o sa imi notez undeva sa va povestesc detaliat aventuri si impresii de atunci!
• Si iata-ma la terminarea facultatii. Am dat in sfarsit de muntzomanii adevarati, prin intermediul unui club de ghizi montani proaspat infiintat. Nu mi-a placut scoala de ghizi, dar am pastrat legatura cu cei de acolo. Intre timp nici cei care formasera scoala nu s-au mai impacat si au renuntat la proiect. Asa ca intre timp ieseau ca si inainte de placere la munte. M-am lipit grupului si am inceput sa umblam. Cred ca prima iesire a fost la Cabana Urlea din Fagaras, care acum e in paragina. Imaginea care imi vine in minte cand ma gandesc la iesirea asta este o panta plina cu branduse ca in poza asta. Superb! Dupa aceea am mai asezonat drumurile cu gasca cu unul la mare si unul la in Fagaras – creasta Fagarasilor de la Valea Sambetei la Negoiu. Alte amintiri superbe!
• Dupa care tot trenul personal m-a dus intr-un alt loc care m-a lasat masca – Piatra Craiului. La momentul ala prima impresie la vederea Craiului a fost ca de fapt acest masiv este “esenta” de Fagaras. Adica toate caldarile alea nebunesti si imense au fost “stranse” si transformate in peretii astia superbi sau in minunile astea care se vad superb iarna
• Stiu ca va veti mira, insa dupa toate minunile astea eu mi-am dat seama ca nu vazusem Malaiestiul si nici varful cel mai inalt al Bucegilor – OMU. Asa ca tot acelasi personal ne-a dus pan’ la Busteni si de acolo, lipa, lipa precum gastele am urcat pe poteca Tache Ionescu si am pus vosrtul un pic mai sus de cabana Malaiesti, langa stanca denumita Bisericuta Malaiestilor, tocmai pentru ca aduce forma ei cu o bisericuta. Ma minunam cum de nu vazusem pana acum partea asta superba a Bucegilor. Si cand ma gandesc ca aveam impresia despre Bucegi (dupa ce vazusem Craiul si Fagarasul ca sunt niste munti penali). Eee uite ca imaginea asta, drumul pe Brana Caprelor si imaginea Bucegilor vazuta de sus e la Omu mi-a schimbat complet imaginea despre ei
• Gataaa! In plimbarile cu gasca pe munte, am uitat personalul de munte si am trecut la masini. Si despre aventurile cu Margareta sau Niculina stiti deja. Insa povestea personalelor catre munte nu se termina aici… Cum asa? Pai eu am facut pasul catre o activitate tare draga mie – Alpinismul
• Si uite ca acum trenul asta m-a dus de multe ori pan’ la Busteni pentru a poposi in “cartierul alpinistilor” numit Costila si in traseele de alpinism de acolo, in traseele de escalada din Sinaia sau catre Postavaru’ si Valea Rasnoavelor. Dupa care si la iesirile pentr catzarat am treut la masina. Drept pentru care, am vreo 2 ani de cand nu am mai pus piciorul intr-un tren. O fi bine? O fi rau? Cred ca e rau, pentru ca de fiecare data cand traversez Podul Grant cu piciorul ma loveste asa un dor de troncanitul trenului, de mirosul ala de saboti incinsi si mai ales de locurile in care ma ducea el odata. Insa am rabdare pana mai creste Matei cel mic mai maricel si sper sa ii insuflu si lui dragoste pentru frumusetile muntelui si poate la fel ca si mine si el se va indragosti de tren si de starea aia de euforie. Poate la el se va intampla si vreo poveste de dragoste, asa cum am auzit ca s-au intamplat de multe ori in trenurile care merg catre sau care vin de la munte!

Daca va intrebati de unde pana unde mi-a traznit mie asta cu “trenurile”, tre’ sa va spun ca nu eu sunt de vina, ci Fanel care a fost curios despre “trenurile distractiei“!
(Sursa imaginii Iubesc Brasovul)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
(Sursa imaginii Ionut de la Men’s Health)
Ieri s-au implinit 6 ani de cand am facut creasta Fagarasului de la Valea Sambetei la Negoiu si nu vreau sa trec peste moment atat de usor. De ce? Pentru ca imi sunt dragi acesti munti si pentru ca am scris atat de putin despre ei in textele despre Munte sau in Jurnal de Romania. Pentru ca au atat de multe posibilitati de plecare in trasee si mai ales pentru ca nu te poti plictisi sa te plimbi pe acolo, chiar si toata viata, cate o data pe luna. Dar hai sa nu va aburesc aiurea si sa incerc sa va ispitesc cu frumusetile sale!
Prima oara cand “am dat cu nasul” de Alpii Transilvani, asa cum sunt numiti Fagarasii, a fost de 1 mai 2003 la Cabana Urlea, care inca era functionala. Acum din cate stiu a fost lasata in paragina. Asta probabil si din cauza faptului ca nu se afla pe traseele foarte folosite si deci nu este prea profitabila. Insa la acel 1 mai imi aduc aminte ca acum panta plina de branduse si in padure zapada cat cuprindea. Iar la una din excursiile care se dorea a fi facuta pana la varful si lacul Urlea, (dar n-a fost sa fie, din cauza de inoptare) intoarcerea am facut-o numa’ in salturi si zbenguieli prin zapada aia pe care o muiase caldura de peste zi. E superb sa gasesti zapada la munte si sa ii simti raceala in conditiile in care in Bucuresti deja incepusera usor usor caldurile. Tot aici am vazut si prima oara supararea Fagarasului. Intr-o zi cand si jos batea vantul un pic cam tare, am zis sa mai incercam o urcare pana sus. Ei bine dupa ce am trecut de “panta prostului” si am vrut sa intram in platou, vreau sa va spun ca am ramas muti. Era un suierat de nu ne auzeam vorbele stand unii langa altii. Si era doar vant. Nu vreau sa imi imaginez cum ar fi ca in acelasi timp sa si ninga sau sa ploua! Cam asa a fost prima oara
Dupa care, in vara aceluiasi an impreuna cu gasca de prieteni iubitori de munte am zis ca tre’ sa gustam Fagarasul la adevarata sa valoare. Si aceasta a fost a doua intalnire si ultima cu Fagarasul. Imi aduc aminte ca a fost superb sa mergem cu un camion din acela care cara lemne si sa ne tinem de lanturi. Asa ceva nu mai facuseram pana atunci. Dupa care nu pot uita nici apusul vazut la manastirea Sambata. Dupa care seara am vazut o vulpe care a simtit miros de pui si a tras la oasele aruncate langa corturi la 2 metri distanta. Interesanti ochii aceia sticlosi si interesanta intalnirea cu “cucoana” in mediul ei natural. Drumul pana la cabana Valea Sambetei nu prea interesant. Insa cele 11 ore pana la Podragu, cred ca sunt cea mai crunta experienta traita pana acum, insa in acelasi timp si cea mai frumoasa amintire. Coltul Balaceni? Cine stia de el? Dar dupa aia ce rau mi-a parut ca nu m-am uitat mai atent sa mi se intipareasca in amintire locul acela de care mi-au vorbit o gramada de alpinisti. Fereastra Mare si Galasescu insa mi le aduc aminte. Sunt primele dati ale excursiei in care vorbeam singur si spuneam OAUUU, OAUUU, la fiecare jumatate de ora. Era prima oara cand vedeam prapastii atat de largi. Caldarile Fagarasului iti spun ca esti atat de mic. Si totusi, tot de la ele afli ca esti atat de mare daca reusesti sa le dai BUNA ZIUA macar odata in viata. Si tot mergand dai cu nasul de Portita Vistei si mai apoi Vistea. De aici drumul pan’ la Moldoveanu iti pare rupt din povesti. Acea creasta aduce mai degraba cu imaginile din Harry Potter sau alte filme de acest gen. Pare un pieptene imens pe care mergi. E SUPERB! Si daca mai prinzi si o zi superba cum am avut noi te simti mai mult decat implinit acolo sus, in cel mai inalt loc al Romaniei sau cum s-a exprimat un domn mai in varsta de langa noi:

IAU UITE BA AM AJUNS SI PE ACOPERISUL ROMANIEI!

Frumos spus, nu?
De aici incolo minunile insa nu s-au terminat. Ba chiar parca s-au mai inmultit. Si iaca apar una dupa alta saua Orzanalei, Ucea Mica, Ucea Mare, Varful Corabia si la final pe acea zi saua Podragului. Cred ca somnul din acea noapte de la cabana Podragu a fost cel mai profund. Sigur ca a doua zi cand am vazut panta care trebuia urcata inapoi pana in sa, imi venea sa bat pe toata lumea din cabana. Insa mi-a trecut cand am ajuns sus in creasta si am inceput sa gust iar din frumuseti. Si au fost Arpasu Mare, Arpasu Mic, Portita Arpasului si Saua Caprei. Imi aduc aminte ca in Saua Caprei ne-am pus corturile si am dat o fuga pana jos in Balea sa halim cate ceva si sa vedem un meci al Stelei. Nu mai stiu cu cine juca! Insa ce tin minte e superbul traseu de noapte pana in Saua Caprei. Imi aduc aminte ca tuturor le era extrem de cald si mie imi era exterem de frig. Luasem vreo 2 sau 3 hanorace pe mine. Cred ca era o reactie la oboseala si efortul facute cu o zi inainte. Insa nu despre asta vroiam sa va spun ci despre doau lucruri pe care nu am sa le uit cat voi trai. Imaginea Caii Lactee vazuta de acolo. Parca eram la Observator. Atat de clar si atat de frumos. Atatea stele cazatoare, atatea forme si atatea straluciri! Ceva ce nu prea poate fi exrimat in cuvinte si nici surprins in poze. Daca vrei sa il simti tre’ sa il vezi spectacolul acolo.
Apoi luminile Sibiului si ale satelor si comunelor din jur. Te simteai ca un copil ce a primit in dar un joc cu care isi poate construi orasele si sa le puna luminite, iar seara dupa ce se intuneca, baga instalatia in priza si se minuneaza ce a reusit sa faca pe timpul zilei. La fel ca si la imaginea cerului de care v-am spus adineauri si acest spectacol e mult prea greu de descris in cuvinte.
Urmatoarea zi a fost trecerea peste tunelul de la Balea si spectacolul vederii acelei panglici de sosea, numita TRANSFAGARASAN, dintr-o mie si una de pozitii, apoi Laitelul, refugiul si lacul Caltun (superb si de neuitat), Lespezi, Serbota, Acul Cleopatrei cu un maaaare grohotis pe langa si cabana Negoiu. Inainte de cabana Negoiu am petrecut o ora si ceva la cules si mancat de zmeura si afine. Cred ca a fost cea mai mare cantitate mancata vreodata. Iar despre Cabana Negoiu imi aduc aminte doar lucruri bune, chiar daca noi am stat sus in pod la priciuri. Era chiar frumoasa si dupa ce am trecut pe acolo de multe ori am zis ca mi-as dori sa imi fac un revelion, insa pana acum nu am reusit. Vom vedea, poate totusi se va intampla.
Restul nu mai e atat de impresionant – Cabana Barcaciu, Poiana Neamtului, Avrig si acasa.
De ce i-am zis FAGARASUL INTR-O MIE SI UNUL DE FELURI? Pentru ca in fiecare link alsat mai sus se afla o poveste. Si daca nu v-ati saturat sau daca vi s-au parut un pic cam prea putine va mai las cateva idei:
Cum sa faci Arpaselul in cca 40 de ore!
Creasta Fagarasului
Sau excursia Elenei (@Minixeee) in treri parti – 1 2 3
Sau poate vreti o tura “HARDCORE” asa cu au reusit Gianina si Alin impreuna cu Hoinarii!
P.S.1. Pacat ca atunci nu am reusit sa vedem intrega creasta complet si sa mergem pan’ la Suru si Lacul Avrig. Insa nu ma plang. Asteptam sa creasca mari, unii care poarta pampers si beau laptic si incercam sa vedem si aceasta parte finala a Fagarasului!
P.S.2. Am vrut sa va umplu articolul asta cu muzica de munte dupa Youtube, insa mi-am dat seama ca Fagarasul trebuie savurat in liniste. Iar daca citirea acestor randuri va fac pofta de ceva muzica, gasiti si singurei!
Sper ca v-a placut!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Eu am inceput-o cu muntzomaneala, alpinismul si bicicleta destul de traziu, undeva dincolo de terminarea facultatii. De ce? Simplu, pentru ca pana atunci nu dadusem de gasca aia care sa fie pasionata de asa ceva. Si cand am intrat in legatura cu lumea asta faina am auzit de concursuri de orientare/alergare, de alpinism si multe alte probe catalogate de cele mai multe ori ca facand parte din categoria sporturilor extreme. M-au atras si de vreo cateva ori am fost pe punctul de a ma inscrie in unele din ele, insa doar in 2 concursuri de alpinism am ajuns sa particip. La orientare nu am ajuns de nici un fel pana acum. Iar acum si cu famelie pe cap si o forma fizica departe de a fi buna, nici gand sa mai ajung. Insa pentru voi cei care inca nu v-ati bosorogit si care mai aveti chef sa va incercati limitele fizice intr-un astfel de conscurs, am o propunere. Concursul se numeste asa cum spun in titlu ECO EXPLORA si se vrea a fi un “raid de aventura” si “include probe de alergare/orientare, mountainbike, probe de rafting si caiac pe ape repezi, lacuri sau mare, cross montan, tehnica de coarda (tiroliana, rapel), alternate pe un traseu care trebuie parcurs intr-un timp limita“. Totul e sa va adunati intre 2 si 5 membri si sa fiti liberi intre 26 si 30 august pentru un drum in Maramures unde se va desfasura competitia. Restul de detaliilor le gasiti pe pagina dedicata concursului, iar daca v-ati hotarat ii puteti contacta pe oricare dintre acesti 3 temerari organizatori.
Carari insorite va urez si muuulta bafta!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
(Sursa imaginii Alias)
Ploaia din ultimul timp cu racoarea de dupa si cu mirosul de padure din gradinita noastra de Giulesti mi-a adus aminte de munte. Parca si vad sambata aceea cand am terminat creasta nordica a Pietrei Craiului si cum am intrta in Refugiul Spirlea a inceput caderea de apa.insa dupa ce furtuna s-a oprit mirosea padurea ai de iti venea sa o manaci pe paine intinsa in loc de unt. Si uite ca imbratisati de acel superb miros, noi am plecat hotarati catre izvor. Nu din alt motiv, dar dupa o zi intreaga de haladuiala pe creasta Craiului cu un soare dogirotor, simteam nevoia sa ne despartim de mirosurile care se facusera prietene cu noi.
Apoi imi vin in minte ploile care ne-au prins de multe ori cand coboiram din Costila si care de la Caminul Alpin din Busteni si pana la Gara ne faceau ciuciulete. Da ce mai conta, in conditiile in care eram fericiti la maxim, ca in uikendul care trecuse ne facuseram toate traseele propuse. Pana acum recunosc ca m-a ferit Doamne Doamne de furtuni cu tunete si fulgere care sa vina pe langa mine, desi daca nu plecam acum 5 ani de la un traseu pe care il faceam cu prietenii de la Bicaz la Dochia, aveam sansa sa traiesc niste momente mai mult decat terifiante, pe care mi le-au pobestit ei dupa aceea, cu fulgere care erau pe langa ei si cu tunete care te asurzeau. O atmosfera perfect ca sa te infricosezi pentru un timp indelungat.
Probabil pe voi va chinuie o intrebare: BA OARE LU ASTA II E DOR DE MUNTE SI IL DOARE UN PIC FAPTUL CA S-A LEGAT LA CAP SI A FACUT UN COPIL? Cititi mai multe…»

Sal’tare
(Sursa imaginii Holiday Time)
Exista Duminici in care ai chef sa iti aduci aminte. Si de ce iti poti aduce aminte in general? Pai cel mai adesea de oamenii si de lucrurile de care iti este dor. Si cum ma stiti ca sunt un muntzoman convins, azi m-a luat dorul de munte. De vina in primul rand a fost si nenea Turambar si amintirile lui despre munte. Sigur ca si mai mult m-a ravasit faptul ca a inceput cu prea minunata Piatra a Craiului. Asa ca iata-ma pe mine la alergat pe “varfuri” si pe vai, insa printre bloguri, ca momentan sunt “consemnat la vatra” in asteptarea mandrului ficior. Dar gata cu gargara…
Pornim pe Jepii Mici. Si totusi doar, cat au spus copiii astia frumosi de la Air Waves despre ei, e un pic cam putin si un pic cam “de speriat”. Nu poti sa treci asa de usor de imaginea aceea panoramica a Busteniului si a vaii Prahovei, vazuta de aici sau de pe platou sau de imaginea Peretelui Florilor cu sau fara alpinisti agatati pe el. Si mergem si iar mergem, insa nu putem sa nu ne oprim la Caraiman sa bem un ceai si sa ascultam Fata din Caraiman cantata in sala de mese de iubitori ai cararilor:

Toma Sanziana si Dragos – Fata din Caraiman
Asculta mai multe audio Diverse
Dar hai ca daca mai stam mult aici parca vad ca ni se face lene. Asa ca luam rucsacii si ne promitem sa nu mai bem si la Babele un ceai ca parca vad ca ne uita domnul acolo. Insa la cabana Babele, daca esti un muntoman nu ai sansa sa intri in Babele, ci te va trage mai degraba cabanutza mica si inghesuita Floare de Colt apartinand Ginei si lui Ginel, de care v-am mai povestit eu si cu alte ocazii. Si n-am facut deloc rau ca ne-am oprit aici. O gasca de 4 muntomani au de gand sa mearga la Omu. Asa ca ne alaturam lor si gustam din plin privelistile pana acolo. Cerdacul e uimitor ca intotdeauna si parca iti ia rasuflarea si recunosc cat pot de sincer ca mi-ar placea sa il simt si eu “in pedale” ca Teo in poza cu Cerdacul. Si pentru ca nu mai sunt “turistul pregatit de alta data” mi-ar placea sa fac in continuare traseul asta al lui Leo Suteu, insa vara, nu iarna asa cum l-au facut ei. Si iata-ma’s si la Omu. E seara si uite ce vad – Panorama Vf Omu!
V-a placut? Va las pe voi sa continuati, ca eu tre sa incing un gratar, ca doar sunt mahalagiu de Giulesti!
Andrei…
KIP IN TACI