Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Vineri seara am avut placerea sa il intalnesc pe Paul Dimulescu in sfarsit. Zic “in sfarsit”, pentru ca ne cam chinuim de vreo 2 luni sa ne vedem si fie programullui de la job sau fie programul nostru cu bebe au fost impedimente care nu ne-au lasat. Si recunosc cat pot de sincer ca e prima intalnire cu un om din on-line la care am discutat mai putin de 20 de minute adunate despre On-line. Si e placut, pentru ca de fapt socializarea o faci ca sa cunosti si o alta fata a acelui om, nu sa afli lucruri mai multe despre el “cel virtual”. Lucruri pe care de altfel, daca ai sta sa “sapi” un pic mai atent, le-ai descoperi singurel. Si totusi despre ce am discutat? Pai am povestit “primele betii”, apoi primele incercari de a lucra in radio ale mele (soldate cu N-AM FRATE CE CAUTA, CU VOCEA ASTA DE EUNUC ACOLO!), apoi primele sale incercari saoldate cu SUCCES din radio. Logic nu am putut trece asa de usor nici de subiectul FEMEI, ca la bere este imposibil sa nu vina si momentul asta tare placut. Sigur ca a fost foarte tare ca la masa aveam cu noi si o reprezentanta a sexului frumos, care era “contragreutatea” ce ne tinea aproape de realitate. Ca daca era sa fim doar noi doi, o dadeam in d’alea grele CU CATE AI VREA SA TE…? sau CAT DE MARE AR TREBUI SA FIE, CA SA…? si alte asemenea, deja clasice pentru momentul “LA BERE CU BAJETII”. Si ca la orice bere aproape “barbateasca” ne-am facut si planuri. Si anume trebuie sa incercam un local din ala de cartier, pe care Paul l-a vazut deja si sa ne amintim #protomanele.Insa momentan suntem in cautarea doritorilor de bere si mici si ascultatori de asa ceva, ca e cam gay sa mergem in doi sa dam drumul la muzici de genul asta si sa turnam in noi bere si mici. Asa ca doritorii se pot inscrie aici linistiti.
(P.S. Sa nu uit! Pentru cei care sunteti bloggeri si care cititi ce am scris eu aici, cred ca “socializarile” astea in 3 sau maxim 4 oameni, fac mult mai bine decat 100 de party-uri sau tweetmeet-uri, pentru ca relatiile care se creeza sunt mult mai profunde!)
Acum sa trec la partea a doua a titlului – IARNA. La mine asta e prima data din aceasta iarna cand ajung sa dau si eu zapada de la noi din curte, pentru ca pana acum ai nostrii erau campioni la dat zapada. Cand ajungeam ziceai ca la noi in curte e in centru langa guvern si parca nici nu a trecut iarna pe acolo. Si duap cum spuneam si iernile trecute frate, e tare placut sa dai la zapada. Parca sunt nascut cu ea in sange. Probabil am fost eschimos intr-o viata anterioara sau poate caine husky Insa si mai placut dupa procesul de curatire a zapezii, mai placut e vinul fiert, mirosul de scortisoara, zambetul Mateiului nostru cel mic privind la spectacolul alb ce se desfasoara in fata geamului si mirosul asta de sarmale de la bucatarie care impreuna cu vremea de afara, ma duce cu gandul la Craciun.
Cam atat! Astea sunt gandurile mele duminicale!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare

• Am facut cunostinta cu el undeva pe la 7 ani cand tata vroia sa ma invete sa schiez. Si uite cum ne urcam in personalu’ asta cu tinta Predeal. Si uite cum am avut parte acum si de prima alunecare pe schiurile piticot la partia de pitici din spatele cabanei Clabucet Sosire
• Dupa care prima drumetie adevarata de vara o am la 8 ani cand merg cu ai mei pe traseul Pietrosita – Babele. Nu e deloc scurt traseul asta, insa amintirille de aici cred ca m-au marcat definitiv si dragostea pentru munte si cararile sale acum s-a format. Trenul cu care am ajuns pana acolo este primul cu maneta de deschidere a geamului ca la masina. Mi se parea ca tariesc in anii 1800. Era ceva special pentru mine
• Apoi la 9 ani prima mea tabara facuta la Poiana Izvoarelor tot cu “predealul de 6″ s-a consumat. Zumzetul ala de copii bucurosi ca au scapat de acasa pentru o saptamana de tabara, e ceva ce ma face sa spun ca o sa vreau din clasa a 2-a sau a 3-a sa il trimit pe Matei al nostru in astfel de escapade!
• In gimnaziu “trenul” l-am mai vazut de vreo 5 ori insa pentru excursii de cate o zi la munte facute cu clasa. Cu familia nu am mai mers cu trenul asta, pentru ca in familia nostra deja poposise Skoditza 1000 MB. Una din primele excursii cu masina, pe care mi-o le amintesc foarte bine este iesirea impreuna cu familia pana la Busteni. Cred ca aveam vreo 11-12 ani cand am pus prima oara piciorul in poteca Jepilor. Doamne cate exclamatii mi-au iesit atunci din gura. Eram fermecat de minunatia pe care o vedeam! Tot atunci am vazut si Crucea Carimanului pentru prima oara si platoul Bucegilor, la care m-a speriat goliciunea. Era prima oara cand dadeam de gol alpin si nu stiam nimic despre munte si despre caracteristicile lui
• Apoi la liceu personalul care ducea la munte m-a dus de 2 ori impreuna cu al meu tata din nou la schi. Sigur asta s-a intamplat pentru ca draga nostra de Skoditza era un pic bolnava. Daca imi amintesc bine, prima coborare de sus de la Clabucet plecare pe partia mare am facut-o in clasa a 9-a. Cred ca am luat vreo 30-40 de cazaturi pana jos, insa au fost cele mai fericite cazaturi din viata mea. Dupa aceea in anii urmatori am incercat si partiile din Sinaia si Paraul Rece. Aia de la Paraul Rece mi-a placut ca era atat de pustie… lucru neobisnuit pentru o partie de Valea Prahovei
• Tot in anii astia aproape saptamanal (mai ales vara) “trenul” si navetistii imi erau companioni in drumul catre bunica-mea si spre locul pe care il numesc eu cu mare drag “la tara”. Si tre sa recunosc ca drumurile astea ma umpleau de optimism. Viata aia de naveta pe care eu nu o cunosteam, dar din care “muscam cu nesat” atunci cand o intalneam, mi se parea “misto de tot”. Sigur ca nu erau chiar toate roz, insa cat timp eram multi, nu prea mai conta ca statea trenul si cate o ora sau doua intr-o gara. Imparteam tot ce aveam de halit sau baut si zambeam zicand mereu: “NU E DRACU CHIAR ASA DE NEGRU”!
• Si nu trec de perioada asta fara sa amintesc de un alt personal care imi sta in suflet… Insa nu cel care ducea la munte, ci cel care ducea sprea mare. Acea Vama Veche din clasa a X-a! Acolo am cunoscut spiritul acela de acre vorbesc oamenii carora le pare rau dupa acel satuc linistit, parca agatat undeva in timp si in care atunci cand veneai parca te cuplai la o sursa de energie pozitiva. Era 1995. De atunci a inceput “transformarea” Vamii! Azi este ceea ce vedem!
• Facultatea ma prinde tot cu dorinta de a skia. Asa ca primul an de facultate inseamna si primele iesiri la ski singur. E o chestie interesanta sa porti rucsacul cu tot ce ai la tine pe skiuri. Au fost 2 iesiri: Predeal si Sinaia. Sunt primele exercitii de “management” al echipamentului si mancarii, care ma vor ajuta la momentul inceperii excursiilor serioase pe munte
• Tot cu personale (dar si accelerate), unele care mergeau “spre” sau “prin” munti am fost si in anul 2000 intr-un tur al Romaniei impreuna cu niste oameni frumosi din cadrul unei organizatii non-guvernamentale care se ocupa de manifestari culturale. Superbe amintiri am de atunci. Si daca tot am adus aminte de ea, o sa imi notez undeva sa va povestesc detaliat aventuri si impresii de atunci!
• Si iata-ma la terminarea facultatii. Am dat in sfarsit de muntzomanii adevarati, prin intermediul unui club de ghizi montani proaspat infiintat. Nu mi-a placut scoala de ghizi, dar am pastrat legatura cu cei de acolo. Intre timp nici cei care formasera scoala nu s-au mai impacat si au renuntat la proiect. Asa ca intre timp ieseau ca si inainte de placere la munte. M-am lipit grupului si am inceput sa umblam. Cred ca prima iesire a fost la Cabana Urlea din Fagaras, care acum e in paragina. Imaginea care imi vine in minte cand ma gandesc la iesirea asta este o panta plina cu branduse ca in poza asta. Superb! Dupa aceea am mai asezonat drumurile cu gasca cu unul la mare si unul la in Fagaras – creasta Fagarasilor de la Valea Sambetei la Negoiu. Alte amintiri superbe!
• Dupa care tot trenul personal m-a dus intr-un alt loc care m-a lasat masca – Piatra Craiului. La momentul ala prima impresie la vederea Craiului a fost ca de fapt acest masiv este “esenta” de Fagaras. Adica toate caldarile alea nebunesti si imense au fost “stranse” si transformate in peretii astia superbi sau in minunile astea care se vad superb iarna
• Stiu ca va veti mira, insa dupa toate minunile astea eu mi-am dat seama ca nu vazusem Malaiestiul si nici varful cel mai inalt al Bucegilor – OMU. Asa ca tot acelasi personal ne-a dus pan’ la Busteni si de acolo, lipa, lipa precum gastele am urcat pe poteca Tache Ionescu si am pus vosrtul un pic mai sus de cabana Malaiesti, langa stanca denumita Bisericuta Malaiestilor, tocmai pentru ca aduce forma ei cu o bisericuta. Ma minunam cum de nu vazusem pana acum partea asta superba a Bucegilor. Si cand ma gandesc ca aveam impresia despre Bucegi (dupa ce vazusem Craiul si Fagarasul ca sunt niste munti penali). Eee uite ca imaginea asta, drumul pe Brana Caprelor si imaginea Bucegilor vazuta de sus e la Omu mi-a schimbat complet imaginea despre ei
• Gataaa! In plimbarile cu gasca pe munte, am uitat personalul de munte si am trecut la masini. Si despre aventurile cu Margareta sau Niculina stiti deja. Insa povestea personalelor catre munte nu se termina aici… Cum asa? Pai eu am facut pasul catre o activitate tare draga mie – Alpinismul
• Si uite ca acum trenul asta m-a dus de multe ori pan’ la Busteni pentru a poposi in “cartierul alpinistilor” numit Costila si in traseele de alpinism de acolo, in traseele de escalada din Sinaia sau catre Postavaru’ si Valea Rasnoavelor. Dupa care si la iesirile pentr catzarat am treut la masina. Drept pentru care, am vreo 2 ani de cand nu am mai pus piciorul intr-un tren. O fi bine? O fi rau? Cred ca e rau, pentru ca de fiecare data cand traversez Podul Grant cu piciorul ma loveste asa un dor de troncanitul trenului, de mirosul ala de saboti incinsi si mai ales de locurile in care ma ducea el odata. Insa am rabdare pana mai creste Matei cel mic mai maricel si sper sa ii insuflu si lui dragoste pentru frumusetile muntelui si poate la fel ca si mine si el se va indragosti de tren si de starea aia de euforie. Poate la el se va intampla si vreo poveste de dragoste, asa cum am auzit ca s-au intamplat de multe ori in trenurile care merg catre sau care vin de la munte!

Daca va intrebati de unde pana unde mi-a traznit mie asta cu “trenurile”, tre’ sa va spun ca nu eu sunt de vina, ci Fanel care a fost curios despre “trenurile distractiei“!
(Sursa imaginii Iubesc Brasovul)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
(Sursa imaginii Radio Bucuresti)

• Pentru ca fara muzica mi se pare anosta viata
• Pentru ca fara ZGOMOT, mi se pare ca tin doliu dupa ceva sau dupa cineva
• Pentru ca oricat as incerca sa acopar cu ganduri zgomotul de fond al orasului nu pot, pentru ca e mereu deranjant. Asa ca aleg sa il izolez imbracandu-mi urechile in muzica ce-mi place
• Pentru ca fara muzica tind sa devin pesimist si mi se pare ca totul in jur e gri
• Pentru ca si nenea doctoru’ psiholog zice ca muzica e balsam pentru suflet si izvor de optimism
• Pentru ca anumite melodii te pot scoate din cele mai negre stari
• Si mai ales, pentru ca o melodie bine aleasa poate face ca o anumita amintiresa devina DE NEUITAT!

Ce m-a apucat sa scriu despre muzica, melodii si radio mereu deschis? Pai draguta de Iulia mi-a servit o intrebare, pe care a furat-o de pe farfuria Roxanei.
Si daca tot am vorbit de muzici, ce ar fi sa mai scutur eu un pic praful de pe RADIO ARTISTU si sa mai dau drumul unui mic playlist in eter, pentru bucurarea sufletelor Cititi mai multe…»

Sal’tare
(Sursa imaginii Lucian Marin)
NU va speriati, ca nu am chef sa va spun ca sunteti doar niste ignoranti ca nu stiti ca la 23 august se sarbatoreste de fapt intoarcerea armelor si trecerea din tabara Axei in cea a Aliatilor, ci vreau sa inteleg si sa incercam sa descoperim cum se uita sau cum se ajunge sa se arunce in derizoriu un moment.
Dupa cum stimprea bine 23 August a fost adoptata de regimul comunist ca zi nationala si era tratata in consecinta.Iar amintirile parintilor nostri legate de manisfestarile grandioase inca mai au ecouri in noi si azi. Eu unul nu imi aduc aminte decat una singura (cred ca de prin 1988), cand taica-meu a venit de la “servici”, si nu intelegeam de ce era atat de nervos si il dureau mainile. La vreo cativa ani am inteles ca el fusese unul din cei care ridicau cartoane pentru crearea acelor “opere mobile” necesare umflarii ego-ului primilor 2 oameni in stat.
Ce ma deranjeaza totusi? Ca dincolo de toate aceste cicatrici care nu vore mai disparea, nu avem puterea sa vedem dincolo de toate acele probleme si sa comemoram macar anul asta (cand se implinesc 70 de ani de la pactul Ribentrop-Molotov) LECTIA DESPRE INCAPATANARE si LECTIA (prost inteleasa pana acum) DESPRE COMPROMISURI.
Si nu m-ar deranja sa vad ca apar din ce in ce mai multe baruri si la noi cu specific comunist. Nu de alta, dar poate dintr-o mie de pustani care vin acolo sa bea o bere, daca 50 sau 100 dupa ce vin de la bar cauta repede pe Google despre perioada aia sau dupa vreo in scriptie sau dupa vreun indemn sau dupa creun nume auzit sau citit acolo e ceva.
In rest va las si pe voi sa spuneti cum v-ati dori sa vedeti sarbatorita din nou ziua asta!
P.S. Uite si alte texte care mi-au placut despre ziua de azi si despre semnificatia ei: Fanel, Raimondo, Octav Pelin, Partea Luminoasa, Printul Radu si la final ceva funny de 23 august!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Astazi de dimineata am avut trei episoade care m-au facut sa inteleg ca desi societatea noastra si-a uitat radacinile si arunca la gunoi in fiecare zi cate o parte din ceea ce s-ar numi “filonul ei spiritual” in mahalaua (inca existenta) la marginea Bucurestiului ai surprize placute. Iar trei intamplari frumoase m-au facut sa zambesc mai mult decat placut ieri.
In spatele fostei primarii a sectorului 1 (la Banu Manta) exista un cartier de case, unele parca rupte din perioada interbelica. Sigur ca sunt si KITSCH-uri contemporane, insa pe acelea incerc sa nu le bag in seama. Ei bine ieri, dintr-o astfel de casa cu stil, cu gradinita si cerdac, cu porti din fier forjat si un mare cires la intrare am auzit cum un baietel lua lectii de vioara. NU stiu daca ce canta baietelul ala sub atenta indrumare a profesorului sau era un Balada lui Ciprian Porumbescu, insa mie ca aceea mi-a sunat in cap… Cititi mai multe…»