Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Povestea de azi incepe cu “Hai sa ne jucam tati cu jucariile!”. Evident ca la un anisor nu prea reusesc eu sa il conving sa se joace “asa cum trebuie” cu jucariile sau sculele de prin curte sau mai stiu eu ce alte chestii. Insa uite ca fara sa ne dam seama in experienta jocului si invatarii diverselor “chestii”, Matei ne educa si el pe noi ca parinti, nu numai noi pe el. Insa uite ca acest “duo” activ, nu e prezent in toate familiile. Vad parinti care par apasati de faptul ca trebuie sa stea si sa se joace cu mandrii lor copilasi. Li se pare o corvoada socializarea si jocul cu ei. Sigur, ca aceasta lehamite a lor de a se juca, cred ca e si masura cu care se poate vedea cat au reusit respectivii maturi sa pastreze intact in ei copilul si cat au reusit sa pastreze intacta, acea naivitate si acea placere de a rade in fata unui fluture care zboara sau in fata unui pisoi care alearga dupa propria coada. NU mai stim frate sa ne uitam fermecati la chestiile marunte care ne inconjoara.
Ei bine tocmai de aceea si tocmai pentru ca placerea jocului sa fie cat mai mult timp in sufletul lui, eu incerc sa il invat inca de pe acum sa il invat sa creeze relationari. Evident ca pentru unii par un fel de Don Quijote, care alearga cu caruciorul, ca tiganii la piata sa prinda cele mai bune locuri de cersit dimineata devreme si seara inainte de iesirea fluxului de “muncitori harnici de la uzina”. DE CE MA INCAPATZANEZ SA ALERG? Pentru ca am vazut si vad multi colegi sau prieteni care negasind in parinti niste “profesori” de COMUNICARE, au “lipsuri” de personalitate, au frustrari si temeri vis-a-vis de capacitatea lor de a face anumite lucruri si de capacitatea lor de a comunica. Si sper ca aceasta “fierbere interna” a nostra de a-i oferi cat mai multe activitati din care sa isi aleaga el ce vrea, sa nu ma paraseasca pana la varsta la care el va putea sa alerge singur dupa ele. Si apropo de ideea asta, tocmai ce ii spuneam mandrei zilele trecute, ca nu va conta cat de mult ma voi chinui ca sa il duc unde vrea sa mearga, numai sa isi gasesca sportul care ii place sau activitatea profesionala care i se potriveste. Sigur, in principiu va trebui sa am grija si de o doza de libertate in alegerile lui, dar si de o analiza la rece si anumite sfaturi si discutii in cazurile in care mi se pare ca directia nu e cea buna. Dar totul fara acel “NU AI VOIE”, pentru ca dincolo de adolescenta acest “NU AI VOIE” lasa urme adanci in formarea lui viitoare si trebuie inlocuit cu

TU CREZI CA E OK? CARE SUNT RISCURILE? TI LE ASUMI?

Sigur ca mai in gluma sau mai in serios, mi-am adus aminte ca in copilarie mereu ma intrebau parintii “CE VREAU SA MA FAC CAND VOI FI MARE!” Si pe vremea aia avem un nenea Gica, pe care il vedeam mereu imbracat bine si care ne aducea mereu ceva bun. Si il vedeam mereu ca ii arata lu’ tata tot felul de jmecherii cu cartile. Si la un moment dat el nu a mai venit la noi cam un an. Tata imi spunea ca e plecat la tara la el. Asa ca ziceam mereu ca eu vreau sa devin ca nenea Gica. Asa ca tata, ca sa imi treaca “visele”, mi-a povestit ca in realitate nea Gica juca poker si barbut si ca in anul ala cand a fost plecat “la tara”, a fost de fapt in puscarie. Ei bine atunci am avut parte de prima “cadere” a unui vis. Insa astazi din pozitia de tatic, daca l-as vedea pe Matei jucandu-se asa cu cartile – Card Florishes – cred ca mi-ar placea sa il ajut sa isi urmeze “pasiunea”, fara sa imi fie frica de faptul ca va deveni un nou “nea Gica”. Sigur de vina e si faptul ca activitatea asta am descoperit ca o face unul din nepoteii mei de 15 ani. Si visele mele merg mai departe. Parca il si vad pe mandrul nostru Mateias crupier in CASINO. Si pe ine un mic Becali la “butoane”. Hai ca visez prea tare! Gata astea au fost “elucubratiile” mele de tatic pe saptamana asta!
(Daca mai vreti si alte filmulete cu jmecheriile alora mici cu cartile de joc mergeti pe canalul asta de YouTube)
(Sursa imaginii 21ace.com & ALL WOW VIDEOS)
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Ochii lu’ bebitza asta par sa ne intrebe de fiecare data cand il bagam la culcare sau cand il punem in scunelul in care papa. Si evident ca noi ii spunem:

Tati tre’ sa papam ca sa avem putere sa nu jucam toata ziua. Si uite ca ne pica ochisorii in gurita de somnic si ne face burtica zgomote grave de fomica!

Acu’ cat intelege din aceste rugaminti ale noastre nu stiu, insa macar el vede ca noi ii spunem ceva si ca ii dam un raspuns la eventualele sale DE CE-uri. Sigur ca la el purtarile astea sunt normale. Abia acum incepe sa decopere lumea si sa descopore ca unele activitati ii plac mai mult decat altele. de exemplu in situatia de mai sus este mereu un razboi intre DORINTA LUI DE A SE JUCA si DORINTA NOSTRA DE A-L HRANI. Problema este ca unii dintre parinti nu inteleg ca PROGRAMUL (macar partial) FIX este “cheia” cresterii si educatiei unui copil. De ce? Pentru ca in definitiv si copilul este un fel de angrenaj, care functioneaza bine daca are parte de cicluri regulate. Si nu o spun eu, ci doctorii care nu ne sfatuiesc doar pentru copii sa facem acest lucru ci si pentru noi, atunci cand vine vorba despre orele la care mancam sau despre orele de somn
Sigur ca unii se intreaba: DA’ DE CE SA NU IL LAS PE COPIL SA ISI FACA SINGUR PROGRAMUL? DE CE SA NU IL LAS SA SE CULCE CAND OBOSESTE DE JOACA SI SA PAPE CAND II ESTE FOAME?
Pentru ca atat dfe mare este dorinta lui de a descoperi lumea, incat uita sau nu vine pur si simpl la masa si la somnic. Si daca sa zicem ca e trezit la ora 8 de dimineata si lui i se face somnic si fomica pe la ora 3 sau 4. Ce facem? Pai ii dam sa pape si il bagam la somnic. Avand in vedere ca la un an sau doi copilul a stat 8 ore treaz, va dati seama ca va avea un somn agitat si probabil se va trezi pe la ora 7. Si atunci s-ar trezi cu chef de papica. Iar aceasta ar fi masa lui de dupa amiaza. Si dupa aceea hai la joaca. Va dati seama ca deja noi resimtim seara si oboseala acumulata dupa zi. Insa va trebui sa fim fresh pentru el/ea. Si probabil lui i se va face somnic si fomica pe la ora 11 sau poate 12. Si dupa care probabil a doua zi se va trezi la ora 10 si somnicul il va avea la alta ora. Si tot asa, programul lui va fi un amalgam de oare diferite si cheful lui de joaca va fi unul scazut, iar programul tau va fi unul haotic, pentru ca nu vei avea nici un fel de sistem de referinta.
Si uite ca nu sunt singurul care crede in acest deziderat – Programul zilnic al bebelusului!
P.S. Era sa uit, iata si noi poze cu mandrul nostru Mateias!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Uite ca a venit si momentul la care sa il sarbatorim pe mandrul nostru Mateias la primul sau anispr. Si pentru ca e un copil foaaaarte iubit si din cauza ca avem si noi multe rude si o gramada de prieteni care vroiau sa il vada la acest moment important din viata lui, ne-am apucat de petreceri de vineri si le-am terminat aseara. Cred ca nu am mancat niciodata atatea torturi, nu am baut atata bere si nu am cantat de atatea ori LA MULTI ANI. Insa e frumos. Si desi multa lume ne spune ca nici nu isi dau seama cand a trecut un anisor de la nasterea mandrului nostru mic, noua ni se pare distanta de un secol de acum un an cand a aparut ingerasul asta mic la noi in casa.
Va intrebati de ce am scris ‘mecheri in titlu? Pai asa ii zice tataia lui prin curte atunci cand se joaca prin curte si s-ar traduce “SUNTEM JMECHERI!”
Ce s-a mai intamplat intre timp? Pai dragostea pentru tastaturi si mai ales pentru laptopul notru cel drag s-a ascutit. Si puteti vedea in cele ce urmeaza cat de fericit este cand isi vede mocuta reflectata in ecran:

***

Si pentru ca tasu’ e un pic de alpinist, s-ar parea ca Matei s-a imbolnavit si el de acest frumos “microb” si nu are nici o problema cu inaltimile. Ba chiar se bucura cand se vede sus. Dovada stau aceste 2 fotografii facute zilele trecute, sus pe scara care duce in mansarda.

(P.S. Stati linisti tica nu m-am transformat in Michael Jackson si nu vreau sa imi arunc bebele de la balcon ))) )
***

Insa dincolo de toate aceste placeri, mandrul nostru Mateias a descoperit placerea dea se juica cu nisipul sau cu noroiul. Si uite ca de aproape o luna vremea ii tot da motive de bucurie. Iar in unele zile (cel;e mai calde) manda-mea a zis sa ii dea frau liber imaginatiei lui si sa il lase sa faca ce vrea. Si dupa o ora de “lucru” intr-unul din ghivecele cu noroi arata cam asa:

Nu stiu voi cum reactionati, insa noi ne-am obisnuit sa il vedem pe el murdarel si bucuros. Asa ca nu va speriati cand il vedeti ca arata ca un mic tiganus de pe marginea santului. Important e ca are pe mocuta un zambet laaarg si se bucura din plin de copilarie. Si daca nu ma credeti ca el se bucura intr-adevar de copilarie aduc drept dovada si un filmulet facut la acea “mare murdareala”

Sper ca v-a placut scurta mea incursiune in copilarie!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Gataaa, maine am duc sa imi vad “puisorii”, adica pe Matei si mamica lui. Si credeti-ma ca asa dor nu mi-a mistuit sufletul pana acum in astia 31 de ani. E un sentiment pe care nu imi mai doresc sa il mai experimentez. Am visat noptile cum veneau amandoi, ma gadilau si ma trezeam zambind. Au fost unele nopti in care am dormit cu perna in brate, crezand ca e mandra-mea. Au fost zile cand am plecat de la servici si ma uitam lung la parinti care veneau cu copilasii din parc. Si au fost zile in care citeam de cate 5-6 ori un SMS de dragoste trimis de mandra-mea

• De ce sunt bune perioade de acest gen? Iti arat cat de mult inseamna ei pentru tine. Cat de mult iti lipseste prezenta lor, desi cateodata spui sau gandesti ca iti era mai bine fara. Si atunci iti dai seama cat de frumos creati voi un tot unitar numit FAMILIE. Stiu ca par cuvinte scoase dintr-o carte sau dintr-un film din ala american vechi cu familii traditionale, insa asta este adevarul
• Azi noapte nu am putut dormi o ora. Nu stiu ce daca a fost de vina vijelia de afara, caldura din casa, cainele vecinilor care imi urla la geam sau dorul de ei doi. Insa ma tot gandeam
  

  OARE CUM VA REACTIONA MATEI CAND MA VA VEDEA. OARE CE CONEXIUNI COMPLICATE SAU CE RESORTURI SE VOR DETENSIONA IN SUFLETELUL SAU CEL MIC, DUPA APROAPE 2 SAPTAMANI DE CAND NU NE-AM MAI VAZUT! (sper sa nu plang la revederea lui)

• Tot perioada asta mi-a mai readus in minte o concluzie mai veche. Alergam intotdeauna dupa tampenii – BANI, POZITIE SOCIALA, RESPECT PE SCARA IERARHICA LA SERVICI, SUCCES IN TOATE, doar pentru a fi fericiti si nu ne dam seama ca de fapt ne trebuie atat de putin! E de ajuns o mana de cunoscuti si un gest frumos. Si gata am atins FERICIREA!

Cam atat de la un tatic emotionat pentru intalnirea de maine seara!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Traiesc saptamanile acestea prima experienta de despartire de mandrutza si de Matei. Ei sunt in vacanta la mamaitza de la Caracal pentru doua saptamani. Am mai fost noi doi despartiti de acum 3 ani de cand ne-am mutat impreuna de vreo 2 ori cate 3 sau 4 nopti, insa nu asa de mult pana acum. Iar de la nasterea lu’ Matei acum 11 luni nu am dormit fara el nici macar o noapte. Si e ciudat. Ma simt legat sau cu ceva lipsa. Acum inteleg ca ei doi ma fac sa fiu INTREG. Iar vorba aia veche cu
“POTI SA TE DAI JOS DIN PAT PE ORICARE PARTE A PATULUI!”
e degeaba. Mai bine prefer sa fiu atent, sa nu fac zgomot, decat sa nu am dragostea si prezenta lor. Si uite ca acum imi dau seama cat pierd cei care au joburi in care tre’ sa plece mult in delegatii. Frate eu sunt despartit de 3 zile de ei si am pierdut deja doua chestii faine: prima sa “joaca” cu un alt copil sau daca vret prima socializare reala (il are acolo pe varul sau cu 2 luni mai mititel) si prima joaca cu pisica. Pana acum doar se uita la ea si radea, insa parea ca ii este un pic frica sa se joace cu ea. Asa ca ma reintorc la ce spuneam la inceput. Va dati seama ca daca eram plecat cate 2-3 zile pe saptamana, era posibil sa pierd primul pas facut, primul cuvant, primul dinte, primul caca la olitza si tot asa? Asa ca nu pot decat sa ma bucur pentru situatia mea actuala.
Apropo tot de “parinti – copii” (dar la alte varste). Cred ca in una din trei familii sunt batrani pe care familia ii trateaza ca pe niste bagaje de care ar vrea sa se descotoroseasca. Sigur pe de o parte zic mereu ca de vina sunt poate si parintii, ca nu i-au educat in asa fel incat sa nu ii considere acum in “toamna vietii” astfel. Insa de-a lungul timpului am vazut cazuri clare de oamenii “stricati” de anturaje sau de parerile celorlalti. Asa ca ca vin azi cu o rugaminte catre voi cei care vedeti asemenea cazuri. Incercati sa ii treziti cumva pe cei care sunt astfel, pentru ca la randul nostru si noi vom ajunge acolo si fie ca vrem sau fie ca nu vrem, vom avea nevoie de ajutor si nu stiu cat de bine ne va fi. Asa ca hai sa mai vedem si un pic mai incolo de varful nasului si sa ne gandim la viitor cat mai “pasnic” si cat mai echilibrat. Hai sa facem fapte bune, ca sa ni se intoarca din 10, macar un gest frumos la batranete.
Cam atat de la taticul “artistic” de servici!
Andrei
KIP IN TACI