Parerile Artistului in Blogosfera

Sal’tare
Dupa cum v-am spus alaltaieri, ieri am fost singur cu bebitza.
In mintea mea credeam ca voi putea face un LIVE BLOGGING de la fata locului. Asa ca deja imi pregatisem un DRAFT inca de atunci cu: “AZI SUNT MAMIC”.
Ce s-a intamplat intre timp? pai o luam cu inceputul…
Dimineata, din cand in cand bebitza al nostru reuseste sa doarma, de pe la 6.30 sau 7 fara ceva pana pe la ora 8. Eu am crezut ca asta e o regula, asa ca atunci cand a dat ceva semne de neliniste la ora 7 fara zece, l-am pus rapid pe picioare cu gandul cam mai am macar jumatate de ora de lenevit in pat cu el pe picioare. Insa m-am inselat amarnic. El chiar nu mai vroia sa doarma. Dupa vreo 20 de minute in care el m-a chinuit si m-a tras de nas, de urechi, de nasturii de la perna pe care dormeam, m-am sculat din pat hotarat sa incep epopeea acestei zile. Asa ca l-am pus in picioare in patutul lui si am inceput sa fac ordine prin camera. E mort sa vada cand aranjezi sau cand muti lucruri prin casa sau cand pur si simplu e agitatie pe langa el. Priveste fermecat si gangureste din cand in cand ca un fel de confirmare a activitatilor pe care le vede. Dupa care a urmat schimbarea lui. Aici ar fi o ora intreaga de povestit. Insa in principiu, lui nu ii place si tre’ sa te chinui un pic mai mult. Tre’ sa faci diverse jmecherii, sa-i arati diverse jucarii sau sa-i zici cine stie ce poezii si cantecele care stiu ca ii atrag lui atentia, dar daca esti perseverent reusesti. Dupa care l-am dus pentru un juma’ de ora la bunicu’ si am reusit si eu sa mananc si sa dau zapada din batatura. Dupa ce m-am dezechipat de hainele de deszapezire, l-am mai plimbat un pic prin camera si mai apoi dupa ce am alergat de vreo 2-3 ori in patru labe prin camera (ii place mult si rade zgomotos cand ne jucam astfel cu el), iata ca a venit ora de papica. Asa ca hop, lapticul si somnic – o ora si jumatate. Am incercat sa lucru la laptop atunci, insa nu am prea avut succes, pentru ca v-am spus ca e foarte sensibil. Asa ca am renuntat si am dat drumul la TV pe MUTE. Am reusit sa vad si aproape o ora dintr-un film. Dupa care m-am trezit cu el, ridicandu-se in funduletz ca un briceag. Nici nu mi-am dat seama ce se intampla parca se teleportase acolo direct in funduletz zambind la mine. Dupa care hai la joaca. Ora 12, ceva portocala facuta piure. Cand m-a vazut cu borcanelu’ de mancare si linguritza, era foarte mirat. Nu intelegea unde este mami care il hraneste de fiecare data. Parca imi spunea:
“FRATE, TU N-AI TREABA? NU TE STRIGA NIMENI? MAMI UNDE E ASCUNSA? FACETI MISTO DE MINE? SUNT LA CAMERA ASCUNSA?!?”
Cand a vazut el ca nu e de gluma, s-a pus pe plans. Pana la urma noroc cu portocala dulce si cu cantecelul MOS CRACIUN pe care i-l cantam mereu ca sa il linistim. Am reusit sa il hranesc si sa il linistesc. Dupa care alergatura obisnuita prin casa. Am cercetat fiecare coltisor al camerei. Si cu fiecare zi ce trece parca il vad cu reuseste sa faca cate un pas in plus singurel. Ieri a reusit sa faca, cat era cu bunica, 4 pasi. Nici nu mi-am dat seama cat de rapid a trecut timpul si iata-ma la ora 1.30. Oaaau!!! Hai rapid cu o ciorba pentru mine si intre timp incalzesc mancarica lui si ii fac lapticul. Poc hai la culcare. Somnicul nu a mai fost la fel de linistit ca dimineata. In aceste clipe am inteles de ce o gasesc pe mandra-mea cateodata suparata si mohorata, cand eu vin cu chef de glume acasa. O ora jumatate a durat chinul care se dorea a fi somnicul de pranz. Dupa care HOOOP ciclul s-a reluat. Schimbare, joaca, baut apica si din nou joaca. L-am dat si un pic afara, ca nu mai ningea. Dupa cum v-am mai spus e mort sa stea afara. Si nu il deranjeaza raceala zapezii sau a ghetii. E chiar fericit cand pune mana pe ele. Insa n-am stat mult, pentru ca vantul inca batea bine. Pe la ora 4, bunicii i-au facut o surpriza tare faina. I-au construit un omuletz de zapda. Era topit tot pe geam, radea si batea din picioare. ERA O PLACERE SA IL PRIVESTI!
Dupa care la ora 5 alte fructe si iar laptic. Insa de data asta somnicul nu a mai intrat in schema. DOAMNE cata incapatanare pe capsorul lui cel mic. N-a vrut sa doarma sub nici o forma. Cred ca ii era deja prea dor de maicutza lui. Asa ca la 6.30 cand a venit mandra-mea, vreau sa va spun ca a luat-o de gat si n-a mai vrut 15 minute sa se mai dezlipeasca de ea. E grava legatura asta mama – bebe.
Concluzii?
Frate, e greu pentru femei sa creasca frumusetile astea. Asa ca aveti grija cat puteti de mult si voi de copii si/sau de treburile zilnice dupa ce veniti de la job, pentru ca au si ele dreptul la cat un “respiro”
Nu te lua dupa litera cartii. Fa asa cum simti tu si fii foarte atent al semnele lui. Invata din fiecare situatie in care el ti-a transmis DA IMI PLACE sau NU IMI PLACE. Pentru ca fiecare lucru invatat despre el, iti va face viata mai usoara.
si nu in Ultimul rand, SA NU ITI PARA RAU dupa timpul pe care l-ai putea petrece pe calculator, la bere, la vreun biliard sau in oricare alt loc. Sacrificiul asta de 2-3 ani pana cand incepe el sa fie cat de cat independent, va vor oferi voua tuturor o multumire MAAARE pentru viitor. Lui printr-o sanatate buna (si fizica si psihica), iar tie printr-o multumire si o mandria mare, vazand rezulatatele.
P.S. Apropo de copii! Avem o proaspata mamica prin blogosfera. Ieri Vivi Floricica (Twitter, Facebook & Blog) a nascut un baietel. Asa ca sariti cu urari la ea!
Week-end placut!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Citeam Luni la Arhi – Cum se schimba mentalitati. Zambeam si imi aminteam cu de mine acum cateva luni cand spuneam aproximativ aceleasi lucruri, dar un pic altfel – Imi rasfat puiul, il legan… Interesant. Dar gata cu amintirile, hai sa va spun ce se mai intampla acum cu el!

• In primul rand aproape merge in picioare si nu mai vrea sa stea in fundulet sub nici o forma. Si daca DOAMNE FERESTE ma intorc un pic sa pun biberonul pe masa sau sa iau un pahar sau sa pun niste jucarii intr-o parte, el e deja prins de un picior de masa sau de patura si e in picioare. Evident ca inima iti sta in loc si scoti un – FUTU’I MAMA EI DE TREABA… IAR M’A FACUT!
• Dupa care am ajuns la concluzia ca ma mosteneste la talentul de a se catara si escalada. Este extrem de rapid si are un talent de a sari peste perne, bureti sau alte obstacole pe care i le punem in fata in speranta ca nu va mai ajunge la anumite “obiective”, ceva de speriat! Mersul in “4 labute” e deja o chestie care se intampla extrem de rapid. Parca ar fi masina si in loc de manute si picioruse, ar avea roti si transmisie 4×4 d’asta noua, ultimul racnet
• Incepe sa simta legatura afectiva cu noi si plange cand disparem din camera unul din noi. Stiu clar, ca perioada asta va tine cel putin vreo doi ani. Asa ca m-am pregatit sufleteste si caut modalitati de “pacalire” a lui. Pana acum vad ca ne-a reusit, insa si el invata destul de rapid, asa ca tre’ sa imi pun imaginatia la treaba si sa scot continuu noi “metode”!
• A inceput sa pape si de la mine mancarica data cu lingurita, pentru ca pana acum o cam refuza. Si bag seama ca ii place sa se mai schimbe “hranitorul de servici”. Mare problema e ca intotdeauna vrea sa vada ce papa si vrea sa bage el mana in mancarica. Asa ca mai nou, inainte de a papa ma inarmez cu 2-3 jucarii, pe care tre’ sa le schimb in “procesul hranirii”, ca se plictiseste rapid. Ii place extrem de tare sa se murdareasca pe toata mocutza cu mancare. La final zici ca e un mic purcel. Si daca te pune “sfantul” sa il stergi la guritza, zici ca i-ai pus fieru’ incins pe piele. Insa n-ai ce-i face, nu il poti lasa murdar. Strangi din dinti si ii dai inainte
• La somn nu seamana cu mine sub nici o forma. Zici ca e iepure. Aude si musca in zbor si se trezeste la bazaitul ei. Din punctul asta de vedere seamana cu bunica. Trebuia sa ia ceva si de la ea. Iar mai nou, spre dimineata nu mai are chef de stat in patut si vrea in pat cu noi. Logic noi doi, cu ochii carpiti de somn, il aruncam pe o perna pe picioare si incepem sa il leganam. Asa ca am avut ceva suprize. Acum vreo saptamana am adormit cu el pe picioare si cand m-am trezit, el intrase cu corpul sub perna si dormea cu capsorul pe pulpa mea. Acu vreo 4 zile incerca mandra-mea sa il adoarma tot in acealasi fel. Insa la fel ca si mine a adormit si ea saracutza. La ceva timp dupa ce a adormit ea, ce credeti ca facea mandrul fecioras? Pai isi gasise drept jucarii, urechile si nasul lu’ tasu’. Si era taaare fericit! Iar azi noapte ne-a chinuit cam trei sferturi de ora in care s-a plimbat prin tot patul. Era la curse cu obstacle baiatul si nu avea nici o problema. Dupa care s-a retras la mamicutza lui si a adormit cu capul intre sanii ei. Dimineata cand m-am trezit si l-am vazut asa, imi venea sa il mananc. Am vrut sa ii fac o poza, insa sigur se trezea de la click-aitul telefonului. Tabloul parea al unei ursoaice cu puiul ei. FRUMOOOS!

In rest abia astept prima noastra iesire cu bebe intr-o excursie mai lunga la Sovata de Paste, cu cazare in alte parte decat “acasa” (fie la Bucuresti, fie la Caracal)! Sper sa ii placa lu’ Matei, sa se adapteze bine si sa nu avem probleme cu somnicul sau ori cu mancatul!
P.S.1. Uite asa vrea sa isi amintesca despre noi Matei, cand va ajunge varsta lui Gabi Macovei! Asa ca am inceput inca de acum sa ne imbratisam sau sa ne pupam in fata lui. Si ne place ca in momentul acela simte ca e ceva special acolo intre noi si nu mai face nimic timp de 10-15 secunde. Doar se uita la noi si zambeste!
P.S.2. O pacalesc de ceva vreme pe Roxanica Radu ca o sa pun si un filmuletz cu Matei si s-ar parea ca am ramas doar cu promisiunea si pacaleala. Da’ uite ca azi m-au apucat remuscarile si mi-am pus “fizicul” la treaba si am adus aici ‘prima iesire a lui Matei la soare si la primavara de acu vreo 2 saptamani! ENJOY THE SHOW!


Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Am vazut subiectul despre ALAPTARE pe Hotcity si am zis ca ar trebui sa o las si pe mandrutza un pic “la butoane”, ca parerile mele oricum sunt cam degeaba. Si o sa le afisez cu linite de lqa capat inginereste:

• Timpul de alaptare este cel mai bine sa fie pana pe la 5 luni (cand incepem DIVERSIFICAREA HRANEI) exclusiv laptic, dupa care sa se inceapa micsorarea ratiei de laptic matern. Sigur ca daca aveti noroc cantitatea de laptic se va imputina singura, natural. Daa nu va trebui fie sa suferiti la momentul “intarcari”, fie sa folositi niste medicamente care alina suferinta intr-o anumita masura

De avantaje nu ma leg, pentru ca sunt evidente si pentru orice doctor pediatru ti le spune. Insa o sa incerc sa gasesc solutii la dezavantaje:

• DUREREA – Se rezolva cu tetine care se pun pe san. Eu una am folosit si am fost relativ multumita de ele. Dureaza un pic pana le gasesti pe cele care ti se potrivesc, apoi se obisnuieste si sanul cu ele si mai ales pana se obisnuieste bebelusul cu ele. Insa daca le folositi destul de devreme, se obisnuieste usor
• OBOSEALA – oricum ea exista si daca alaptezi si daca nu. Asa ca hai sa nu o punem pe lista de DEZAVANTAJE. Un copil aduce obligatoriu o doza mare de oboseala, nu neaparat alaptatul
• USCARE DIN ZONA SFARCURILOR – se poate preveni cu diverse creme. Totul e sa dai continuu. Exista si creme care se pot da pe san si cand alaptezi fara tetina pe san si nu face rau bebelusului
• POMPA DE MULS si MULSUL – nu reprezinta “mai greu”. Si asta v-o spun o femeie care a folosit-o de la o sapatamana dupa ce a nascut. Marele ei avantaj e ca iti poti goli sanii de laptic si nu ti se inatmpla sa ai stari de febra sau durere de sani pentru ca puiul nu i-a golit hranindu-se. Plus ca dandu-i cu biberonul poti avea controlul asupra cantitatii de laptivc pe care il mananca cel mic si poti stii daca acum a papat mai putin ca data viitoare va manca un pic mai mult si nu ai de ce sa te sperii. Dar nu lasati nici mesele direct la san (macar 2 in decurs de 24 de ore, pana pe la 3-4 luni), pentru ca e important in formarea cavitatii bucale si a muschilor aferenti

In rest toate bune si frumoase, sa ne traisca tuturor bebelusii si sa ii vedem mereu zambitori si cu chef de facut nazbatii!
Semnat: Livia, o mamica tare mandra de puiul ei de 7 luni si jumatate…
***
Sper ca v-a placut mandrutza mea. Poate o mai invit si alta dat in Jurnal de tatic!
Andrei…
KIP IN TACI

Sal’tare

• De cand sunt tatic am inceput si eu sa fac tot timpul “schimb de experienta” cu cei care au bebei sau chiar copilasi mai mari. Ei bine astazi unul din colegi a revenit la servici, dupa ce a nascut sotia lui acum 4 zile si am observat ca acum am si eu ce sfaturi sa dau. Si deodata m-a apucat cheful sa imi reamintesc toate cele 7 luni care s-au scurs de la nasterea puiului nostru cel mic. Si tot aducandu-mi aminte mi-am dat seama ca acel talent de “parinte”, nu e o caracteristica cu care te nasti. E ceva ce se invata. Si dovada vie e mandra-mea, care recunoaste cat se poate de sincer de fiecare data cand ne reamintim sau cand facem schimb de experiente cu alte perechi, ca ea nu avea “tragerea de inima” si atractia pentru jocurile cu copiii, pe care le-a capatat dupa ce a devenit mamica. Iar daca o vedeti acum cum se joaca cu Matei cel mititel sau cu ceilalti mititei pe care ii mai vedem, nu va vine sa credeti. O sa spuneti probabil ca intotdeaun a avut “lipici” la copii

Totusi ce ne trebuie, pentru ca SCHIMBAREA asta sa se petreaca sau pentru ca TALENTUL asta sa fie “cultivat”?

• Cred ca in primul rand RABDARE, pentru toate momentele nu foarte placute, care sunt cu duiumul la inceputul “carierei” de parinte. Dupa care IUBIREA pentru puiutul cel mic, LEGATURA care se formeaza intre voi si el, BUCURIILE marunte pe care i le aduceti voi lui si viceversa sau VICTORIILE de genul “primul pas”, “primele cuvinte” s.a.m.d vor face din voi usor, usor parintii model. Totusi cred ca trebuie avut grija la ECHILIBRU. Pentru din frica de a nu i se intampla ceva (boala sau alte probleme), uitam sa ne distram sau uitam sa ii oferim lui distractii diversificate si ne ascundem in spatele unor indemnuri de genul NU E BINE sau DACA… RACESTE / SE LOVESTE / NU MAI DOARME! si uitam sa ne distram si sa oferim zambete. De fapt ce vreau sa spun mai sus e ca pe langa rabdare, ar trebui sa ne punem in “rucsacul de parinti” si o doza MAREEE de RELAXARE, pentru ca altfel riscam sa devenim robotei nu parinti cu suflete sinsentimente, pe care copiii sa ii simta “calzi”!
• Apoi ar mai fi ceva! Dincolo de toate cartile si de toate sfaturile din reviste sau de pe net, cred ca ar trebui ca noi sa ne uitam in primul rand la mogaldetele astea mici si sa “le citim” ca pe niste carti deschise, pentru ca ei ne cam spun “CE VOR” si mai ales “CUM VOR”. Trebuie doar sa facem continuu mici “experimente” si sa fim atenti la reactiile lor. Daca ii vedem ca reactioneaza rau, schimbam jucaria sau felul de mancare. Dupa care revenim la un anumit timp din nou cu respectiva jucarie sau respectivul fel de mancare petru a ne asigura ca nu a fost doar o toana de moment. Dupa care putem schimba pozitia sau locul in care se joaca / mananca / face baita / face nevoile si iarasi ii urmarim reactiile. Si bagam tot timpul la cap momentele / locurile / tipicul si le tinem minte sau daca putem chiar sa le notam intr-un carnetel al bebelusului, ar fi perfect (se transforma intr-o amintire superba!)
• Uite de exemplu noi am descoperit (mai nou!), ca bebitza nu vrea sa pape seara cand sunt eu in preajma. El ma simte pe mine, ca cel care il rasfata (pentru ca nu stau tot timpul cu el) si cand ma vede, face conexiunea TATI-JOACA si nu mai are chef de papa. Plus ca tot acum am inteles ca ii place sa pape in patut cu o perna pusa peste picioruse, ca si cum ar fi o masa!

Cam atat de pe “frontul descoperirii lui bebe”, care incepe sa ne placa din ce in mai tare!
P.S. Am descoperit in ultimul timp un alt blog de parinti – Frunzele. Sper sa va palca si voua la fel de tare ca si mie!
Andrei
KIP IN TACI

Sal’tare
Tare mi-e greu sa incep mereu Jurnalul de tatic, pentru ca mi se pare fada listarea tuturor bucuriilor noastre din viata de parinti si cateodata parem alti copii care se bucura la bomboane. Insa cei care nu ati ajuns la momentul “parinti”, veti vedea ca in asta va vor transforma mogaldetele astea mici… IN NISTE COPII MARI, care cresc niste copii mici. Dar gata cu gargara si sa incepem “jurnalul de pe frontul razboiului cu bebe“…

• Si “numele” asta acum chiar se potriveste si isi gaseste “esenta”, pentru ca Matei al nostru a inceput sa fie un “razboinic” in toata regula cuvantului. Iar inamicii lui cei mai invesunati sunt patura, pernele de toate felurile din casa, carutul, patutul sau marginile fotoliului, pentru ca nu il lasa sa ajunga acolo vrea muschiu’ lui de viteaz. In schimb fata de masa, scaunul, plasa de siguranta de la patut sau macatul dupa canapea sunt aliatii lui de nadejde, pentru se prinde de ele si se ridica in pozitia lui preferata – IN PICIOARE. Iar ZAMBETUL si IMPACAREA sa din momentul VICTORIEI, nu pot fi comparate cu nimic
• Seara cand ajung acasa, nu exista jucarie mai interesanta decat tati povestind toate cele care i s-au intamplat pe timpul zilei la munca. Sincer sa fiu si mie mi-ar placea sa fiu baiatul unui agitat care-si ovesteste intamplarile si le si “deseneaza” in aer cu mainile. Ar fi un spectacol, cel putin interesant
• Apropo de joaca! La cele 6 luni si jumatate pe care le are, “gargarita noastra cea agitata”, stie sa “copieze deja “actiuni” pe care i le aratam noi. De exemplu acum 3 sau 4 zile a invatat cum sa traga de o jucarie, ca sa se invarta pe o suprafata lucioasa. Si acum 2 zile, dupa e ne-am jucat noi doi cu o floricica in care se invarte o biluta s-a prins imediat. Va dati seama ca in momente ca acesta, ne vine sa il mancam mai repede decat orice tort din lume
• Ma intorc la “mersul in 2 picioruse”. E la momentul in care e inebunit sa se tina singur de noi si vrea sa nu mai simta mainile noastre ghidandu-l. a reusi de vreo cateva ori sa stea in picioruse timp de 2-3 secunde. Si era la fel de uimit ca si noi de “feeling”
• Odata cu diversificarea hranei, inceputa acum vreo 2-3 saptamani a facut cunostinta cu lingurita. Si deja vrea sa o tina singurel. Sigur ca daca nu eram atenti si o prindea in timp ce ii dadeam sa pape, isi intindea toata mancarica din cap pana in picioare. Insa ieri mandra-mea mi-a spus ca a inteles care e treaba “traseul linguritei”. Si a tras singurel de ea. Sigur ca neobisnuit fiind cu “fenomenul”, el pusese tinta si vroia sa isi bage mancarica in ureche. Insa usor, cu fiecare zi ce trece invata el, ca e tare hotarat si curios de tot ce se intampla in jur. In principiu noi ne bucuram tare mult, ca are asemenea “placere” de a papa cu lingurita, pentru nu ne doream sa avem un baietel pe care sa ne chinuim pe la un an si jumatate sau doi sa il dezvatam de biberon

Cam atat de la noi. Si cand ajung acasa o sa incerc sa urc si cateva poze mai noi cu el, ca zilele trecute am fost cam puturos si nu le-am mai descarcat dupa aparatul foto!
Andrei
KIP IN TACI