Vai, ce dor mi-e de Costineşti! Costineştiul ăla de prin anii ’70, cu localnici care închiriau camere turiştilor boemi, mai culegeau porumbul din câmpul de peste linia ferată, mai stropeau roşiile în grădină, mai mulgeau vaca. Ce curţi umbrite de salcâmi uriaşi, ce de peşte la cherhanaua din dreptul epavei… Costineştiul acelor ani este, cel puţin pentru mine, un amestec de miros de algă marină, gust de ciorbă de calcan, vuiet de valuri şi galben de floarea-soarelui.
Memoria colectivă a satului de la marginea mării a fost adânc influenţată de epava vaporului grecesc eşuat în dreptul farului grăniceresc cu logica fluturelui de noapte care se izbeşte de becul aprins.
Era iarnă, mare agitată, când “Evangelia” s-a înfipt în stîncile din faţa falezei înalte. Nu a pierit în valuri nici un membru al echipajului şi – în timp ce marinarii udaţi de spuma valurilor puneau piciorul ca nişte adevăraţi naufragiaţi în lagărul socialist – costineştenii luau cu asalt vaporul pentru a-i jumuli busola, mobila, păturile, clanţele şi scaunele de toaletă. Nu ştiu ce energie ciudată au avut toate acele obiecte luate de pe nava muribundă, însă este clar că după acest episod satul s-a schimbat. Tot mai mulţi săteni au abandonat agricultura şi au început să umble după turişti. Au ridicat camere suplimentare. Satul a devenit insesizabil o staţiune, cu obelisc şi tabără studenţească, iar nudismul de insulă pustie a trebuit să se supună regulilor cu gard şi segregare. Au apărut străinii şi după ei securiştii, filatorii, informatorii, inclusiv la nudism, pentru ca vrăjeala cu nemţoaice, unguroaice şi poloneze să fie astfel ţinută sub control. Dar ce mai conta asta, când toată lumea se simţea bine, vodca era ieftină şi rebelii pletoşi cântau toată noaptea la chitară pe plajă? Restul gasiti pe Academia Catavencu!
(Sursa imaginii Cronici Tomitane)
Andrei
KIP IN TACI